Juan Manuel Sanchez Gordillo, primarul din Marinaleda, un oraş spaniol cu o populaţie de numai 2.600 de locuitori, a devenit erou popular după ce a început, săptămâna trecută, un marş antiausteritate în regiunea Andaluzia, ocupând sucursale de bănci împreună cu protestatarii care fură produse din supermarketuri şi le împart apoi săracilor, potrivit ”Financial Times”. La începutul lunii august, Gordillo, de 59 de ani şi susţinătorii săi au organizat o acţiune asemănătoare în faţa unui supermarket, când mai mulţi sindicalişti au umplut câteva cărucioare cu alimente şi au plecat fără să plătească, donând apoi produsele către case de ajutor pentru săraci. Incidentul s-a încheiat cu şapte arestări. Primarul este şi membru al Parlamentului din Andaluzia, statut care îi conferă imunitate în faţa legii. El a declarat însă că va renunţa la acest drept. ”Ducem un război pentru cei săraci. Nu mă deranjează puşcăria, ar fi o onoare pentru mine. Vom ocupa cât mai multe bănci şi supermarketuri în Andaluzia. Tâlharii care au cauzat această criză trebuie să suporte consecinţele faptelor lor”, a declarat Gordillo pentru ”Financial Times”. Acţiunea atacă în principal băncile care au executat silit locuinţele celor care nu şi-au mai putut plăti creditele ipotecare, dar şi supermarketurile din cauza cărora au de suferit micii agricultori locali, spune primarul. ”Moneda euro este o fraudă care îi îmbogăţeşte pe unii şi îi sărăceşte pe ceilalţi. Există familii înfometate, mici agricultori ruinaţi. Cerem o schimbare a modelului politic”, a afirmat Gordillo.
Partidul Popular, aflat la putere, a reacţionat dur la acţiunile primarului Robin Hood, cerând partidului Stânga Unită să-i retragă sprijinul politic în Parlamentul din Andaluzia. ”Nu poţi fi şi Robin Hood, şi salariat ca şerif în Nottingham. Acest om îşi face publicitate pe spinarea altora şi, mai mult, afectează imaginea Spaniei”, a declarat Alfonso Alonso, purtător de cuvânt al Partidului Popular în Parlamentul de la Madrid. Guvernul condus de premierul Mariano Rajoy, aflat la putere de şapte luni, a pierdut din popularitate după introducerea mai multor pachete de măsuri de austeritate, în încercarea de a reduce costurile de finanţare ale Spaniei. Măsurile luate de Rajoy au fost întâmpinate cu mişcări de protest din partea angajaţilor din sectorul public. Andaluzia, regiunea spaniolă cu cea mai mare populaţie, are un şomaj de 30%, peste media naţională de 25% şi cel mai ridicat nivel din UE. ”S-ar putea ajunge la închiderea a 19 spitale, întregul sistem de sănătate din Andaluzia sau la concedierea a 60.000 de angajaţi din sectorul public, adică un sfert din personalul guvernelor locale”, a declarat Jose Antonio Grinan, preşedintele administraţiei regionale din Andaluzia. Vineri, protestatarii care îl însoţesc pe primarul din Marinaleda au ocupat o sucursală a Banco Santander, cea mai mare bancă spaniolă, părăsind incinta spre seară.