Magistraţii Judecătoriei Constanţa au emis ieri un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile pe numele unui tînăr în vîrstă de 21 de ani, din Constanţa, sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de tîlhărie. Potrivit oamenilor legii, în noaptea de duminică spre luni, Erhan Amiş l-a bătut şi jefuit pe Ion Voinescu, în vîrstă de 46 de ani, un cerşetor din judeţul Ialomiţa, care a ajuns pe litoral în urmă cu cîteva zile. Tînărul, care ştia că cerşetorul scoate bani frumoşi apelînd la mila turiştilor din staţiunea Mamaia, l-a urmărit pe acesta pe strada Aleea Mărgăritarelor, din zona Tomis Nord, aşteptînd un moment prielnic pentru a-l ataca. După ce Ion Voinescu s-a oprit ca să-şi cumpere ceva de mîncare de la un chioşc, Erhan Amiş s-a hotărît să acţioneze. Individul s-a apropiat pe furiş de bărbat şi, cînd a ajuns în dreptul lui, l-a pocnit de mai multe ori în figură, doborîndu-l la pămînt. I-a smuls apoi din mînă o pungă în care se afla suma de 445 de lei şi un telefon mobil, iar apoi a luat-o la fugă, încercînd să se facă nevăzut. Lucrătorii Secţiei 2 Poliţie l-au prins în scurt timp pe agresor în Satul de Vacanţă şi l-au reţinut pentru audieri. „Am făcut treaba asta, pentru că aveam nevoie de bani. L-am lovit şi i-am luat banii”, a declarat cu seninătate Erhan Amiş. Poliţiştii spun că victima, care are un handicap fizic, nu a avut nicio şansă în faţa tînărului care l-a agresat. Dacă va fi găsit vinovat, Erhan Amiş riscă între 5 şi 15 ani de închisoare.