Ioan Măric, pictor naiv, cum îi place să se autodesemneze, dovedeşte că talentul nu are vârstă, important fiind să-ţi găseşti şi să-ţi netezeşti cu perseverenţă şi pricepere drumul în viaţă care duce la împlinire. De formaţie mecanic agricol, „Bădiţa”, cum este alintat meşteşugarul, pictează încă din copilărie, dar a ajuns să intre în breasla artiştilor plastici naivi după ce s-a perfecţionat la Şcoala de Arte din Bacău, la clasa prof. Ilie Boca şi apoi la Liceul de Arte Plastice, unde a fost pregătit de prof. Gheorghe Velea. Picturile sale naive, inspirate din lumea satului natal, Luncani (Bacău), au făcut înconjurul lumii, fiind expuse chiar la Parlamentul European. Lucrările sale mai pot fi văzute şi astăzi, în ultima zi a Târgului Naţional al Meşterilor Populari, deschis în piaţeta Cazinoului din staţiunea Mamaia.

Reporter (Rep.): Cum sunt privite lucrările dvs. de turişti?

Ioan Măric (I. M.): Sunt apreciate foarte mult, deoarece este vorba despre o pictură hazlie, de suflet, izvorâtă din viaţa satului. Mulţi dintre cei care le privesc se regăsesc în ele: îşi aduc aminte de când erau copii şi săreau pârleazul. În străinătate, eu sunt considerat un Picasso, un Chagall, dar eu sunt Ion de la Bacău.

Rep.: Care este sursa de inspiraţie a lucrărilor pe care le realizaţi?

I. M.: Eu ilustrez viaţa satului meu, cu obiceiuri şi tradiţii, cu bune şi cu rele. Eu sunt trăit la sat: grupa mică am făcut-o cu orătăniile din ogradă, iar grupa mare am făcut-o cu vitele pe islaz. Îmi aduc aminte că şi eu făceam buhaiul şi mergeam cu colindul pe la gospodării şi le uram toate cele bune în belşug şi frumos.

Rep.: Lucrările pe care le pictaţi reflectă, în notă ironică, o „filosofie” a vieţii satului.

I. M. Lucrările mele redau partea hazlie a vieţii: şi-a luat lumea în cap, dă cu stângul în dreptul, unul căzut în cap, altul bătut în cap, bat şaua ca să priceapă măgarul. Ele vorbesc aproape de la sine. În fiecare lucrare mă regăsesc deoarece pun suflet.

Rep.: Este pictura naivă o pasiune şi o afacere de familie? Cât de mult vă ajută soţia în procesul creativ?

I. M.: Soţia mi-a fost şefă, este şi îmi va fi. Ea mă ajută la făcut saşiurile, la întins pânza, la preparatul culorilor, dar ea îmi este şi criticul de artă. Nu iese o lucrare din casă până nu o trece prin ochiul exigent al ei. Este un foarte bun observator, deoarece îşi dă seama imediat când ceva lipseşte dintr-o compoziţie. E al treilea ochi.

Rep.: Ce proiecte aveţi pentru acest an?

I. M.: După 15 septembrie, mă reîntorc la Şcoala Populară de Artă, unde voi face o clasă de pictură spontană, un fel de terapie prin artă. De asemenea, intenţionez să scot un nou album cu lucrările mele.