În SUA se va putea cumpăra și fuma marijuana

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

În SUA se va putea cumpăra și fuma marijuana

Lifestyle 08 Iulie 2014 / 19:54 2567 accesări

Washington devine, după Colorado, al doilea stat american în care se legalizează consumul de marijuana, după un referendum care a avut loc în 2012. Potrivit Time, drogul se va comercializa la fel ca şi alcoolul, astfel încât doar cei cu vârsta de peste 21 de ani vor putea cumpăra marijuana. Locuitorii din alte state americane pot şi ei cumpăra marijuana, însă cu condiţia de a consuma dozele pe teritoriul statului Washington. Marijuana nu va putea fi cumpărată decât cu cash, din cauza reglementărilor bancare de la nivel federal. Patronii magazinelor care vor să obţină licenţă de comercializare spun că vor vinde marijuana la preţul de 12 dolari gramul, dar acesta poate ajunge şi până la 25 de dolari gramul. Cantitatea care poate fi cumpărată este limitată de prevederea legislativă care incriminează posesia a mai mult de 28 de grame de marijuana pentru o persoană. Procesul de obţinere a licenţelor de comercializare se poate încheia cel mai repede pe 8 iulie, pentru cei mai grăbiţi dintre comercianţi. În Seattle, cel mai mare oraş din Washington, există astfel deja un magazin care şi-a deschis porţile pe 8 iulie. În Washington nu va fi însă permis fumatul marijuanei oriunde. Este interzis acest lucru în spaţii publice şi chiar în magazinele specializate. Cei prinşi fumând astfel nu vor fi arestaţi, ci vor plăti o amendă de 27 de dolari. Este interzis consumul de marijuana la volan. Cât priveşte hotelurile, doar 25% din camerele de hotel din Washington au regim de camere pentru fumători.

Taguri articol


12