Artistul plastic constănţean Gelu Costea îşi va prezenta, în această toamnă, în spaţiul expoziţional al librăriei Cărtureşti, din capitală, noile sale lucrări reunite sub o titulatură aparte: „Drumul“. Expoziţia, care va fi deschisă în perioada 1-14 septembrie, va fi precedată de un workshop care va avea loc la Constanţa, în atelierul artistului, în perioada 22-28 august. Ulterior, expoziţia va fi itinerată la Alba Iulia (17-30 septembrie), iar apoi la Mănăstirea „Sfîntul Ioan Casian“.

Reporter: În această perioadă, lucraţi la un amplu proiect, care se va concretiza printr-o expoziţie itinerantă. Despre ce este vorba?

Gelu Costea: Anul acesta, am împlinit 45 de ani şi 20 de ani de cînd sînt în zona artelor plastice şi nu am mai avut demult o expoziţie personală. În iarna trecută, cînd ştiam clar că voi face o expoziţie la Cărtureşti, am primit o invitaţie de colegii din Alba Iulia, pe care i-am întîlnit în tabăra internaţională de creaţie de la Dervent, anul trecut. Apoi, am stabilit un program, împreună cu Alice Dinculescu, Răzvan Neagoe şi Alina Tudor. Ne-am gîndit să facem un workshop la Constanţa, apoi să prezentăm expoziţia la Cărtureşti, iar în luna octombrie, la Mănăstirea „Sfîntul Ioan Casian” şi apoi, în noiembrie, de Sfinţii Mihail şi Gavril, la Mihail Kogălniceanu, unde locuiesc. Expoziţia se va încheia tot la Constanţa, cu un workshop în care vor fi prezentate toate materialele culese în cadrul expoziţiilor. Atunci, îmi voi lansa şi blog-ul. În timpurile de azi trebuie să îţi creezi singur imaginea.

Rep: Care este tema acestei expoziţii?

G.C.: Tema acestei expoziţii este „Drumul“. La Mănăstirea „Sfîntul Ioan Casian”, părintele de acolo le va propune participanţilor, spre dezbatere, drumul interior. În lucrările mele apare un personaj care nu este numit. Poate fi şi umbra mea. Încerc să rezolv competiţional o temă pe care o redescopăr. Chiar mă interesează să nu fac sincope. Orice ocoliş, orice săritură peste ceva te prinde din urmă.

Rep.: Care este istoria „Drumului“?

G.C. : Povestea începe în urmă cu 9-10 ani şi porneşte foarte banal. Cred că fiecare dintre noi a fost inspirat de „Mitul peşterii” lui Platon. Pornind de la acest mit al peşterii lui Platon, am descoperit argumentul meu pentru lucrarea de licenţă, „Povestea drumului“, o poveste veche. E un cumul de la banalul drum pînă într-o zonă mai elevată, mai filosofală, cu toate că sînt adeptul lucrurilor simple, al simplităţii care vine ca o stare firească. Cu cît sîntem mai sofisticaţi, cu atît sîntem mai ascunşi. De aceea, ar putea ca, la un moment dat, lucrările mele să pară mai greoaie. Toată lumea tinde să caute înţelesuri, dedesubturi. Dar nu este asa. Toate sînt la vedere. Important este să participi la acest proces, nu doar ca prezenţă fizică, să ai plenitudinea prezenţei - emoţional, intelectual. Pentru mine, prezenţa nu este golită de conţinut. Avem nevoie de mai multe cuvinte ca să numim ceva. Eu încerc să mă folosesc de culoare, de formă, de gest, de toate acumulările mele. Sinceritatea cu tine însuţi o pricepi mai greu, dar numai trăind ceea ce faci, nu simulînd.

Rep: Aşadar, ideea este mai veche, dar, efectiv, cît timp v-aţi pregătit pentru această expoziţie?

G.C.: Lucrările sînt realizate în ultimii doi ani, dar am şi lucrări de acum şase-şapte ani, pe care nu le expun. În expoziţia de la galeria Apollo, „Aducere aminte“ (2003), am făcut uz de acest personaj. Acum apare mai încărcat, mai limpede. E propria umbră. Ceea ce m-a interesat a fost să nu fie nici tînăr, nici bătrîn, nici copil, nici adult, nici masculin, nici feminin. Ideea de om este atemporală, la fel ca şi drumul. Numai că îl trăim secvenţial şi individual şi subiectiv. Consider că sinceritatea este participarea în prezent. Şi un lucru care îmi place foarte tare este cel referitor la lucruri care s-au făcut în urmă cu decenii în artele vizuale şi pe care le preiau. Dar drumul meu este raţional. Etapele sînt fireşti. Faptul că ajungi într-o anumită zonă, din mai multe posibile, ţine de structura ta. Aşa cum spunea un profesor de-al meu: „Tu nu poţi să vezi decît ceea ce gîndeşti”.

Rep.: Vorbiţi-mi despre experienţa de la tabăra internaţională de la Dervent, care s-a încheiat la sfîrşitul lunii trecute.

G.C. : În primul rînd, pentru mine, Derventul este un loc foarte special. Eu merg acolo din 1997. Am participat la ultimele două ediţii ale taberei. Sacralitatea este acolo, numai să o poţi vedea. Starea această sufletească nu ţi-o poate da nimeni, decît atunci cînd ai chemare spre Dumnezeu. Degeaba e spaţiul sacru, dacă desacralizezi totul.

Rep.: Nu sînteţi doar artist, sînteţi şi pedagog - profesor de desen la Mihail Kogălniceanu. Sînt receptivi tinerii la mesajul artistic?

G.C. Încerc să le transmit răbdarea şi chemarea spre artele vizuale. Trebuie să fie ajutaţi să poată vedea un film, să facă deosebirea dintre ceea ce este kitsch şi ceea ce nu este, dintre arta populară românească şi kitsch sau să identifice icoana bizantină. Cantitatea de informaţie pe care le-o dau este nu este prea teoretizată, poate fi uşor asimilată, pentru că am exerciţiu de artist plastic.

Rep: De curînd, pe 2 august, aţi împlinit 45 de ani. Cum v-aţi petrecut ziua de naştere?

G.C.: Am fost la atelier. M-am întîlnit aici cu colegii. M-am trezit de dimineaţă şi am lucrat, nu sunt superstiţios. Pur şi simplu este disciplina muncii. De obicei, mă trezesc de dimineaţă şi pînă la ora 12.00 am cel mai bun randament.

Rep.:Vă creaţi stările atunci cînd lucraţi?

G.C. :Nu le creeez, pentru că toate stările sînt în tine, tu doar reacţionezi la exterior. E de ajuns să fii atent la exterior şi atunci ai propria stare. Uneori, ascult muzică.

Rep.: Sînteţi deschis schimbărilor?

G.C.: Fac uz de internet, de workshop, de trafalet, de orice mijloace care mă duc spre ceea ce vreau să fac. Am şi eu inerţiile mele. Nu îmbrăţişez chiar tot ceea ce este nou. Dar nu pot să fiu şi nici obtuz, trebuie să ai o stare permanentă de deschidere.