În Venezuela se rescrie Constituţia cu forţa... armată! Maduro, un dictator în devenire

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

În Venezuela se rescrie Constituţia cu forţa... armată! Maduro, un dictator în devenire

Externe 30 Iulie 2017 / 14:59 605 accesări
Președintele Nicolas Maduro

Președintele Nicolas Maduro

Secțiile de vot s-au deschis duminică în Venezuela, într-un scrutin controversat pentru alegerea membrilor unei Adunări Constituante dorite de președintele Nicolas Maduro și despre care criticii spun că reprezintă un pas în direcția instaurării dictaturii în această țară lovită puternic de o criză economică, transmite DPA.

Președintele Nicolas Maduro a refuzat să cedeze, în ciuda apelurilor opoziției și ale mai multor lideri mondiali, și să anuleze acest vot pentru alegerea a 545 de membri ai Adunării Constituante, organism ce ar avea ca rol rescrierea Constituției. Liderii opoziției au cerut ca scrutinul să fie boicotat și au refuzat să propună candidați pentru această Adunare Constituantă nou creată, spunând că structura organismului este în așa fel concepută încât l-ar avantaja pe Maduro. Armata urma să desfășoare 232.000 de militari pentru ziua alegerilor, în contextul temerilor că protestatarii vor bloca sau ataca secții de vot.

Într-un referendum fără caracter obligatoriu, convocat de opoziție la începutul acestei luni, 98,4% dintre votanți au respins planul lui Maduro. Aproximativ 7,1 milioane de persoane au votat, adică echivalentul unei treimi din electoratul țării. În Venezuela au loc din aprilie proteste anti-guvernamentale aproape zilnice, iar 113 persoane au murit în ciocnirile dintre demonstranți și forțele de securitate. Venezuela este țara cu cea mai mare rată a inflației din lume, iar populația suferă din cauza unor lipsuri cronice de alimente și medicamente de bază, în urma unei crize economice declanșate de căderea prețului la petrol în 2014. Președintele american, Donald Trump, l-a acuzat pe Maduro că este "un lider rău care visează să devină un dictator" și a amenințat cu sancțiuni economice dacă votul de duminică are loc.

Taguri articol


12