Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va decide soarta uninominalului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va decide soarta uninominalului

Politică 07 Noiembrie 2008 / 00:00 666 accesări

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va decide, în 11 noiembrie, asupra suspendării Hotărîrii de Guvern privind colegiile uninominale, cerere făcută de PRM. PRM a contestat la instanţa supremă decizia Curţii de Apel Bucureşti, din 25 septembrie, prin care a respins cererea PRM de suspendare a HG nr. 802/2008 privind delimitarea colegiilor uninominale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului. Asta după ce PRM depusese, în 15 august, la Cabinetul premierului Călin Popescu Tăriceanu, o plîngere prealabilă prin care se cerea anularea hotărîrii de Guvern privind delimitarea colegiilor pentru alegerile parlamentare, pe care o considera “profund nelegală”. Guvernul avea termen 30 de zile pentru a răspunde solicitării PRM. Potrivit solicitării PRM, Hotărîrea Guvernului 802 din 31 iulie 2008 este nelegală. Astfel, PRM a cerut în instanţă anularea, respectiv suspendarea aplicării HG privind trasarea colegiilor uninominale. În privinţa cererii de suspendare, reprezentantul PRM a susţinut că menţinerea acestui act normativ ar crea un prejudiciu foarte mare, arătînd că în Monitorul Oficial din 1 septembrie este publicat bugetul pentru organizarea alegerilor, de 100 de mii de miliarde de lei, şi că organizarea procesului electoral potrivit HG contestate ar duce la perturbarea organelor de stat. “PRM nu a probat că Hotărîrea de Guvern privind delimitarea colegiilor uninominale ar produce consecinţe grave sau imposibil de înlăturat”, se arată în motivarea Curţii de Apel Bucureşti la decizia din 25 septembrie, prin care a respins cererea formaţiunii politice de suspendare a hotărîrii. “Potrivit dispoziţiilor aplicabile în speţa de faţă, suspendarea exercitării actului administrativ poate fi dispusă numai cu îndeplinirea cumulativă a două condiţii, şi anume: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Acestor două condiţii li se adaugă o a treia, de ordin procedural, dedusă din interpretarea logică a prevederilor analizate, şi anume condiţia ca reclamantul să facă dovada procedurii prealabile administrative”, arată judecătorii Curţii de Apel Bucureşti în motivarea deciziei de respingere a cererii PRM de suspendare a HG privind delimitarea colegiilor uninominale pentru alegerile parlamentare.



12