Pe 14 septembrie, creștin ortodocșii cinstesc Înălțarea Sfintei Cruci, o sărbătoare cu semnificații profunde. În primul rând, amintește de momentul răstignirii lui Iisus Hristos, dar și de momentul care a marcat recuperarea Sfintei Cruci de la perşi, în anul 629, de către împăratul bizantin Heraclius, după ce perșii o luaseră ca pradă de război. Unul dintre locurile cu o mare încărcătură energetică din Dobrogea este Mănăstirea Dervent care, în această zi, devine loc de pelerinaj datorită celor patru cruci de leac unde își găsesc alinare mii de credincioși. Potrivit folclorului, florile și plantele sfințite în această vindecă de orice boală.

Biserica ortodoxă cinstește, pe 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci. Istoricul sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci Această sărbătoare amintește de două momente importante din istoria lemnului Sfintei Cruci, pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Primul moment a fost înălţarea solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în data de 14 septembrie 335, de către patriarhul Macarie, după ce lemnul Crucii a fost descoperit de către mama Sfântului împărat Constantin cel Mare, împărăteasa Elena. Al doilea moment este tot o înălţare solemnă a lemnului Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în ziua de 14 septembrie 630, de către patriarhul Zaharia al Ierusalimului. Evenimentul a marcat recuperarea Sfintei Cruci de la perşi, în anul 629, de către împăratul bizantin Heraclius, după ce perșii o luaseră ca pradă de război, la cucerirea Ierusalimului din anul 615. La început, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a avut un caracter local, dar până în secolul al XI-lea s-a generalizat în întreaga Biserică.

Înălțarea Sfintei Cruci este zi de post deoarece amintește de Patimile, Răstignirea și moartea pe Cruce a Mântuitorului.

Crucile de la mănăstirea Dervent

Unul dintre locurile cu o mare încărcătură energetică și care se dezvăluie, într-o formă sau alta, în această zi de sărbătoare, este Mănăstirea Dervent, din județul Constanța. Și aceasta datorită celor patru cruci, crescute parcă din pământ, la care vin să-și aline durerile mii de credincioși.

Istoria Sfintelor Cruci de la Dervent poate fi reconstituită în parte cu ajutorul povestirilor din popor, transmise din generaţie în generaţie. Astfel, potrivit site-ului dervent.ro, tradiția vorbește despre patru creștini care au fost condamnați la moarte de către conducătorul cetății Dervent. Aceștia au fost duși în arenă și supuși unor torturi greu de imaginat. Pe locurile unde au fost martirizați au fost găsite patru pietre crescute în formă de cruce. Nu se cunoaște anul când a avut loc martirajul. Până în secolul al XIV-lea nu se mai păstrează informații despre Sfintele Cruci de la Dervent. Adem Paşa, pe moşia căruia se aflau Sfintele Cruci, a amenajat mai multe adăposturi pentru bolnavii creștini și musulmani care-și găseau tămăduire aici. În perioada stăpânirii otomane, Ahmet Bey (șeful unei raiale turcești de pe malul Dunării), aflând că aceste cruci aduc binecuvântare, a cumpărat moșia. Aceasta a fost ferită de foamete și de ciumă, iar mulți creștini veneau aici la muncă, doar ca să se atingă de Sfintele Cruci.

În preajma Războiului pentru Independenţa României, s-a călcat tradiţia ocrotirii crucilor. Unul din descendenţii lui Ahmet a mers la câmp la vremea secerişului şi a observat că aceste Sfinte Cruci sunt foarte cinstite de către slujitori. El a lovit cu sabia în Crucea mare şi i-a rupt braţele, iar pe două dintre cele trei cruci mici le-a scos din pământ.

După Războiul de Independență, un cioban surdo-mut din Coslugea și-a găsit vindecare la crucile de leac de la Dervent. Pe când își înapoia oile din marginea islazului l-a cuprins moleșeala, s-a întins și și-a așezat capul pe brațele crucii tăiate. Aici a dormit până după-amiază. Când s-a trezit a auzit tunetele și picăturile de ploaie. După ce și-a strâns turma care se împrăștiase a realizat minunea. Vestea minunii s-a răspândit și mulți oameni și-au găsit alinare la Crucile de leac de la Dervent, așa cum au fost numite.

De aceea, vineri, 14 septembrie, începând cu ora 8.45, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, cu prilejul unuia dintre hramuri. Apoi, ierarhul Tomisului va conduce o procesiune spre Izvorul Tămăduitor din apropiere, unde va avea loc slujba de sfințire a apei.

Datini și obiceiuri din popor

14 septembrie este data ce vestește sfârșitul verii și începutul toamnei. Principalele obiceiuri și practici de schimbare a anotimpului călduros (vară) cu unul rece (toamnă) sunt concentrate în jurul echinocțiului de toamnă și se manifestă cu ocazia unor sărbători religioase sau populare ce ating maximul la Ziua Crucii. Calendarul popular consemnează această zi și sub alte denumiri cum ar fi Cârstovul Viilor sau Ziua Șarpelui. Sub prima denumire, ziua este cunoscută mai ales în zonele deluroase și sudice ale ținutului, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor, iar sub denumirea de Ziua Șarpelui este cunoscută pretutindeni. Acum se crede că șerpii și alte reptile încep să se retragă în ascunzișurile subterane, hibernând până în primăvară următoare, la 17 martie (Alexiile), potrivit site-ului crestinortodox.ro. În lumea satelor încă se mai crede că șerpii, înainte de a se retrage, se strâng mai mulți la un loc, se încolăcesc și produc o mărgică numită „piatră nestemată“, folositoare pentru vindecarea tuturor bolilor.

De Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micșunele, mătrăgună, năvalnic) ce se duc, împreună cu buchetele de flori și busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii și a fi sfințite. Plantele sfințite se păstrează, apoi, în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite la nevoie în vindecarea unor boli sau sunt utilizate la farmecele de dragoste (năvalnicul). Se consideră că acum florile se plâng una alteia pentru că se usucă și mor, iar cele ce înfloreau după această zi (brândușă de toamnă) erau socotite flori ale morților. Busuiocul sfințit de Ziua Crucii se punea în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea părul, și la streșinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete. În această zi, în Bucovina se săvârșeau acte ritualice cu scop apotropaic (care te ferește de boli și farmece) sau fertilizator. De exemplu, oamenii atârnau în ramurile pomilor fără rod vițe de castraveți și cruci de busuioc sfințit crezând că, în modul acesta, vor beneficia de rod bogat în toamna viitoare.