Înalţi funcţionari, disponibilizaţi via YouTube

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Înalţi funcţionari, disponibilizaţi via YouTube

Monden 01 Februarie 2014 / 00:00 585 accesări

Intriga comediei romantice „Up in the Air” a devenit realitate, în ciuda încercării sale de a îndepărta o astfel de perspectivă. Alberto Weretilneck, guvernatorul provinciei Rio Negro din Argentina, a anunţat marţi seară disponibilizarea a 170 dintre cei 340 de înalţi funcţionari din provincie, prin intermediul platformei video YouTube. În loc să li se adreseze acestora direct, a postat un mesaj filmat de circa şase minute, care a suscitat reacţii emoţionale în Argentina.

În această înregistrare, vizionată deja de mii de ori, guvernatorul, calificat de internauţi drept laş, explică din spatele biroului său că măsuri de austeritate sunt necesare pentru a face faţă eroziunii conturilor publice. „Am decis să reduc cu 50% numărul funcţionarilor publici din provincie (...), iar cei care vor fi menţinuţi în funcţiile lor îşi vor vedea salariul micşorat cu 15%”, a declarat guvernatorul acestei provincii, situată în Patagonia argentiniană. Mesajul nu a avut deloc efectul scontat dacă se dorea să inspire eficienţă. „Este o dovadă de dispreţ la adresa salariaţilor. E firesc să stârnească agitaţie”, a comentat Gilles Bonlarron, avocat francez specializat în dreptul muncii. Întrebat de revista „Le Parisien” dacă un asemenea scenariu s-ar putea produce în Franţa, acesta a răspuns: „Ca angajaţii să audă de disponibilizarea lor pe YouTube este posibil, dar nu şi ca aceasta să le fie adusă astfel la cunoştinţă. Legislaţia franceză privind întreruperea unui contract de muncă pe durată nedeterminată de către angajator este caracterizată de un formalism extrem. Exceptând cazurile de concediere colectivă din motive economice, care presupun participarea reprezentanţilor personalului la luarea deciziei patronale conform unui calendar complex, angajatorul trebuie să convoace salariatul, să-l asculte, apoi, după o perioadă de reflecţie cu durată variabilă, să anunţe motivele în scris. Scrisoarea de concediere, trimisă sub formă de recomandată cu aviz de primire sau remisă personal, trebuie să conţină o serie de alte informaţii”, conchizând că doar informarea via YouTube ar fi considerată în Franţa ilegală, de natură să aducă prejudicii morale.

În schimb, în Franţa, un salariat poate demisiona postând un clip video pe YouTube, potrivit lui Eric Rocheblave, avocat specializat în dreptul muncii şi securitate socială. „Demisia este un act unilateral, prin care salariatul îşi manifestă în mod foarte clar şi non-echivoc voinţa de a pune capăt contractului de muncă. Nefiind supusă vreunui formalism, demisia poate fi şi verbală”, afirmă acesta. Sau filmată, după cum a făcut-o Marina Shifrin, producătoare video, care a ales să-i spună adio şefului său, care îi cerea mai degrabă cifre decât calitate, printr-un clip video în care ea dansează frenetic pe ritmul melodiei „Gone”, de Kanye West, la 4 dimineaţa, la biroul său. Videoclipul a fost vizionată deja de peste 17 milioane de ori.

Taguri articol


12