Înaltul Comisariat ONU pentru drepturile omului condamnă recentele manifestaţii anti-rome din Bulgaria, a anunţat, ieri, purtătorul de cuvânt Rupert Colville. ”Nu este corect ca o întreagă comunitate să fie pedepsită pentru o crimă comisă de unul dintre membrii ei. Suntem îngrijioraţi de discursurile urii din cadrul manifestaţiilor”, a spus el, notând că incidente s-au înregistrat în 14 oraşe bulgare. Colville a cerut Sofiei să demareze o anchetă aprofundată asupra recentelor evenimente şi a subliniat că o prezenţă suficientă a poliţiei trebuie asigurată, pentru protejarea cartierelor romilor.
Moartea recentă a unui tânăr bulgar, Anghel Petrov, care ar fi fost călcat cu maşina, în mod deliberat, de un microbuz condus de o rudă a unui celebru lider al romilor, Kiril Raşkov, zis Ţarul Kiro, a dus la proteste masive din partea populaţiei bulgare. De la începutul protestelor, populaţia romă din întreaga ţară se aşteaptă la noi atacuri şi s-ar fi înarmat cu lopeţi, topoare, bâte şi chiar arme de foc.