Tribunalul Constanţa a admis, ieri, recursul procurorilor formulat împotriva sentinţei Judecătoriei Constanţa de a-i elibera provizoriu sub control judiciar pe Daniel Mihai, de 26 de ani, Alexandru Fetescu, de 20 ani, şi Ionuţ Dobresenciuc, de 30 de ani, toţi din Constanţa. Astfel, cei trei se întorc la închisoare alături de complicii lor, Mihăiţă Statache, de 19 ani, Andrei Fetescu, de 21 de ani, şi Cristian Buiac, de 22 de ani. Reamintim că cei şase constănţeni au fost prinşi în flagrant, în martie, după ce un paznic a sunat la 112 şi a anunţat că mai multe persoane fură fier vechi din incinta unei societăţi situate pe strada Industrială, din Constanţa. Un echipaj al Secţiei 5 Poliţie Constanţa, împreună cu jandarmi din cadul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, s-a deplasat la adresa respectivă, unde i-a prins pe hoţi în momentul în care se pregăteau să fugă cu două autoutilitare în care era încărcat fierul vechi.