Un nou muzeu construit pe Acropole, o clădire modernă semnată de arhitectul franco-elveţian Bernard Tschumi, situat la poalele celebrului sit antic din centrul istoric al Atenei, este inaugurat sîmbătă seară în prezenţa unor personalităţi din lumea întreagă. Măsuri de securitate importante au fost luate în celebrul cartier din Antichitate, care va fi închis circulaţiei pe întreg parcursul evenimenului prevăzut pentru orele 20.00 locale. Sînt aşteptaţi la ceremonia de inaugurare preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso şi directorul general al UNESCO, Koichiro Matsuura, preşedintele bulgar Gheorghi Părvanov, preşedintele cipriot, Demetris Christophias şi prim-miniştrii Finlandei, Serbiei, Ciprului, Slovaciei, Croaţiei şi Muntenegrului, precum şi aproximativ 30 de miniştri ai culturii şi oameni politici. Premierul turc, Recep Tayip Erdogan, şi-a anulat în ultimul moment venirea la Atena, după un telefon dat sîmbătă după-amiază omologului său grec, Costas Caramanlis, evocînd probleme de sănătate. Preşedintele grec Carolos Papoulias va deschide ceremonia în compania ministrului culturii, Antonis Samaras, conform programului anunţat.
Aflat la 300 de metri înălţime pe Stînca Sacră a Atenei, cum este supranumit Acropolisul, noul muzeu situat pe trei nivele şi cu o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi oferă o vedere asupra Partenonului, unul din monumentele cele mai vizitate din lume şi perlă arhitecturală a epocii clasice a celui de-al V-lea secol î.Hr.. Vedeta muzeului este Sala Partenon, situată la nivelul trei, care cuprinde vestigii conservate din Atena şi copii ale plăcilor celebrei frize orientale a Partenonului, din care o mare parte sînt expuse la British Museum din Londra şi a căror retrocedare Grecia o reclamă în zadar de peste trei decenii.