INVESTIŢII Peste 500 de locuitori din comuna Saraiu au participat, ieri, la manifestările prilejuite de cea de-a doua ediţie a „Zilei comunei”. Pregătirile pentru eveniment au început încă de acum aproximativ două luni, când Primăria şi Consiliul Local Saraiu au alocat fondurile necesare construirii monumentului din faţa sediului Primăriei în cinstea Mântuitorului Iisus Hristos, a Sfintei Fecioare Maria, a Preacuvioasei Parascheva şi a Sfântului Ioan Botezătorul. De asemenea, administraţia locală a alocat fondurile necesare pentru amenajarea şi reabilitarea pieţei agroalimentare situate chiar în spatele sediului Primăriei Saraiu. „Am dorit ca sărbătoarea să fie completă şi să venim cu ceva nou pentru locuitori. Piaţa agroalimentară era o necesitate, pentru că cei care îşi vindeau produsele nu făceau acest lucru în condiţiile cele mai bune. Acum putem spune că avem una dintre cele mai frumoase pieţe din judeţ”, a declarat primarul comunei Saraiu, Dorinela Irimia.
OASPEŢI La manifestările de ieri, administraţia locală şi locuitorii comunei au avut parte de oaspeţi de seamă. Vicepremierul Gabriel Oprea şi parlamentarii Laurenţiu Chirvăsuţă, Anghel Iordănescu şi Şerban Mihăilescu, prefectul Constanţei Eugen Bola şi mai mulţi primari din judeţul Constanţa au fost prezenţi la Saraiu de „Ziua comunei”. „Este a treia oară când vin la Saraiu şi de fiecare dată primarul vine cu ceva nou. Este unul dintre primarii judeţului Constanţa care îşi dedică viaţa pentru locuitorii care au trimis-o să le reprezinte interesele”, a declarat prefectul Eugen Bola. La rândul său, vicepremierul Oprea a afirmat că vorba „omul sfinţeşte locul” se potriveşte perfect la Saraiu. Atât prefectul, cât şi vicepremierul şi parlamentarii au fost premiaţi de administraţia locală Saraiu, vicepremierul primind din partea primarului Dorinela Irimia cheia comunei. Tot cu această ocazie, Primăria Saraiu i-a premiat pe cei care au pus umărul la dezvoltarea localităţii, fie că a fost vorba de simpli locuitori, de profesori sau de consilieri locali. După discursuri şi premieri, la Saraiu a început spectacolul pe scena amplasată în curtea şcolii din localitate, unde au evoluat cele mai sonore nume ale muzicii populare româneşti.