Schimbările climatice scurtează simţitor durata vieţii pe Pământ, care va putea să susţină viaţa încă 1,75 de miliarde de ani de acum încolo. Oameni de ştiinţă sunt însă prevăzători şi s-au lansat în încercarea de a identifica şi alte planete unde ar fi posibilă viaţa. Aşa că intriga din „Avatar” ar putea deveni realitate!

CONSUMUL NECUGETAT AL RESURSELOR Sfârşitul lumii se apropie în mod cert, dar nu în viitorul apropiat. Ultimele urme de viaţă pe Terra ar putea să dispară peste 1,75 miliarde de ani, după evaporarea completă a apei lichide de pe suprafaţa sa, ceea ce impune limite stricte de timp cu privire la posibilitatea apariţiei vieţii inteligente pe alte planete. Un studiu a fost realizat de o echipă de cercetători din cadrul Universităţii de Ştiinţe ale Mediului din Norwich, care a analizat alte planete din afara galaxiei noastre, în încercarea de a calcula în cât timp planeta noastră ar putea deveni de nelocuit. Au fost examinate şapte planete, inclusiv Pământul, pentru a determina cum se vor schimba zonele de locuit, pe măsura schimbării luminozităţii Soarelui şi a altor stele. „Astfel de studii ne permit să evaluăm şansele de dezvoltare a vieţii pe alte planete. Desigur, evoluţia este dependentă în mare măsură de hazard, dar ştim că pentru apariţia omului s-a consumat 75% din timpul de când există viaţă pe Pământ. Este destul de probabil ca totul să se deruleze în acelaşi mod şi pe alte exoplanete”, a explicat Andrew Rushby, cercetător la Universitatea din Norwich.

DUBLURĂ PENTRU PĂMÂNT Cercetătorii britanici au calculat timpul de dispariţie a vieţii pe Pământ şi au evaluat şansele apariţiei ei pe alte şapte exoplanete cunoscute în „zona de viaţă”, construind un model al sistemului planetar pe calculator. S-a luat în considerare modul în care se produce modificarea luminozităţii pe măsura îmbătrânirii Soarelui şi a fost evaluată probabilitatea existenţei vieţii pe alte planete, în momente diferite. Simularea a arătat că viaţa pe Pământ va exista încă circa 1,75 miliarde de ani, ceea ce reprezintă aproximativ un sfert din timpul total al existenţei sale pe planeta noastră. În această perioadă de timp, Soarele va încălzi într-atât de mult Terra încât apa se va evapora din mări şi oceane. După cum subliniază cercetătorii britanici, oamenii şi alte organisme multicelulare vor dispărea mult mai devreme şi, către limita respectivă de timp, pe Pământ se vor întâlni doar microorganismele cele mai rezistente.

Calcule similare pentru Marte şi alte exoplanete au arătat că dimensiunea Soarelui şi a stelelor va constitui factorul principal pentru durata vieţii pe acestea. De exemplu, o stea asemănătoare Soarelui va limita durata vieţii pe planeta Kepler-22b la 4,3 - 6,1 miliarde de ani, iar o mică stea pitică roşie va face „superpământul” Gliese 581d locuibil timp de 45 - 55 miliarde de ani. Prin urmare, oamenii de ştiinţă recomandă să se ţină seama de acest factor atunci când se caută o dublură a Pământului cu ajutorul telescoapelor orbitale şi al celor de la sol.

NATURĂ MOARTĂ Până să apuce să părăsească Terra, urmaşii noştri ar putea avea parte de condiţii din ce în ce mai improprii pentru viaţă. Schimbările climatice, inundarea zonelor de coastă, pescuitul intensiv, poluarea, toate vor afecta existenţa celor care vor trăi în viitorul apropiat. De exemplu, pescuitul excesiv al rechinilor ameninţă coralii. Rechinul joacă un rol important în lanţul trofic al recifelor de corali, iar pescuitul excesiv contribuie la slăbirea ecosistemului ameninţat de încălzirea climatică şi de evenimentele meteorologice extreme. La această concluzie a ajuns, după un studiu de zece ani, o echipă de biologi condusă de Mark Meekan, din cadrul Institutului Oceanografic din Australia.

A fost studiat şi rolul rechinilor în atolii Rowley şi recifele Scott, formaţiuni aflate la 300 de kilometri de coasta nord-estică a Australiei. În cadrul studiului a fost comparat impactul cicloanelor şi al albirii coralilor în rezervaţiile marine Rowley, unde pescuitul este interzis, cu cel asupra recifelor Scott, unde pescarii indonezieni pot prinde rechini. Când numărul rechinilor este mic, s-a observat o schimbare importantă în lanţul trofic pe recife, cum ar fi scăderea numărului de erbivore, precum peştele papagal. Acesta este foarte important pentru că se hrăneşte cu o algă invadatoare care împiedică coralii bolnavi să se însănătoşească. În cadrul studiului a fost comparat impactul cicloanelor şi al albirii coralilor în rezervaţiile marine Rowley, unde pescuitul este interzis, cu cel asupra recifelor Scott, unde pescarii indonezieni pot prinde rechini. Chiar şi instituirea de sanctuare limitate pentru rechini ar putea contribui la menţinerea unui echilibru fragil, care să permită supravieţuirea unor specii consumatoare de alge.

Un alt studiu, apărut anul trecut, asupra sănătăţii recifelor arătase că, în ultimii 27 de ani, acoperirea coralilor a scăzut la jumătate, 42% din distrugeri fiind atribuite unei stele de mare. În luna iulie, oficialii de la Canberra au retrogradat nivelul de sănătate al Marii Bariere de la moderat la mediocru, cicloanele şi inundaţiile care alterează calitatea apei contribuind cu 15%, din 2009, la degradarea coralilor. UNESCO a avertizat Australia că prezenţa Marii Bariere de Corali pe lista Patrimoniului Mondial al Omenirii ar putea fi pusă în pericol dacă nu se întreprinde nicio acţiune pentru păstrarea ei.