Încă 23 de furnizori vor acorda în județul Constanța servicii medicale decontate din FNUASS

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Încă 23 de furnizori vor acorda în județul Constanța servicii medicale decontate din FNUASS

Sănătate 01 August 2024 / 19:47 73 accesări

De astăzi, 01 August 2024, încă 23 de funizori vor acorda servicii medicale, în baza contractelor pe care le-au încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate Constanța.

Casa de Asigurări de Sănătate Constanța a finalizat ieri, sesiunea de contractare a serviciilor medicale deschisă în iulie pentru 6 tipuri de asistență medicală. În urma acesteia, au fost încheiate 23 de contracte, astfel:

· 1 contract pentru asistență medicală primară

· 15 contracte pentru asistență medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitățile clinice;

· 3 contracte pentru asistență medicală de medicină fizică şi de reabilitare în ambulatoriu;

· 2 contracte pentru asistență medicală spitalicească (doar pentru spitalizare de zi);

· 1 contract pentru asistență medicală de medicină fizică şi de reabilitare în sanatorii, inclusiv sanatorii balneare;

· 1 contract pentru asistența medicală de îngrijiri medicale la domiciliu;

Menționăm că pentru asistența medicală primară a fost deschisă perioada de contractare doar pentru cele 36 de localități cu deficit de medici de familie (conform anexei), iar furnizorul nou intrat în contract activează în localitatea Mihai Viteazu.

În ceea ce privește asistența medicală de îngrijiri medicale la domiciliu, pentru care încă din anul 2023 nu mai era niciun funizor în contract cu instituția noastră, de astazi este disponibilă pentru asigurații care au recomandare pentru acest tip de asistență medicală, precizeazăCasa de Asigurări de Sănătate Constanța.

Așadar, în total, pentru asigurarea accesului asiguraților la serviciile medicale, la medicamente și la dispozitive medicale, în anul 2024, sunt în derulare 1045 de contracte, din care pe domenii de asistență medicală exemplificăm:

- 340 de contracte pentru asistența medicală primară,

- 248 de contracte pentru asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialități clinice,

- 166 de contracte pentru medicina dentară,

- 80 de contracte cu furnizori de medicamente

- 42 de contracte pentru asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialități paraclinice (laborator/radiologie imagistică/medicină nucleară/anatomie patologică,

- 5 contracte pentru asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialități paraclinice (acte adiționale încheiate de medicii de familie pentru ecografii)

- 1 contract pentru asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialități paraclinice (acte adiționale încheiate de medicii stomatologi)

- 37 de contracte pentru asistența medicală spitalicească,

- 37 de contracte pentru asistenţa medicală de medicină fizică şi de reabilitare în ambulatoriu,

- 1 contract pentru furnizare de servicii de acupunctură

- 74 de contracte cu furnizori de dispozitive medicale,

- 9 contracte cu furnizori de transport neasistat

- 1 contract pentru asistența medicală de îngrijiri medicale la domiciliu

- 5 contracte cu furnizori de servicii de recuperare-reabilitare, sanatorii



Ştiri recomandate

12