Încă 23 de milioane de persoane sub pragul sărăciei,dacă UE intră în recesiune

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Încă 23 de milioane de persoane sub pragul sărăciei,dacă UE intră în recesiune

Externe 16 Noiembrie 2011 / 00:00 377 accesări

FMI a avertizat, într-un raport dat publicităţii luni, că încă 23 de milioane de persoane din lume vor trăi sub pragul sărăciei, în cazul unei accentuări a crizei economice din ţările bogate şi în special în cazul intrării Europei în recesiune. FMI a realizat această simulare într-un raport transmis statelor sale membre, în septembrie şi intitulat ”Gestionarea riscurilor pentru creştere şi şocurilor preţurilor materiilor prime mondiale: vulnerabilităţi şi provocări politice pentru ţările cu venituri mici”. Potrivit calculelor, dacă în 2011, creşterea economică mondială este de 2,6%, iar în 2012 de 2,4%, din cauza şocurilor pentru conjucntura financiară în unele ţări avansate şi a unei recesiuni în Zona Euro, aceasta va avea repercusiuni puternice asupra sărăciei. Încă 23 de milioane de persoane din ţările cu venituri mici ar putea fi împinse spre sărăcie până în 2012, în acest caz, au scris economiştii instituţiei. Cele mai multe victime trăiesc în Africa, Asia şi Pacific. FMI a luat în calcul definiţia persoanei sărace formulate de Banca Mondială, o persoană care trăieşte cu 1,25 dolari pe zi sau mai puţin.

VENIT MINIM ÎN UE PE a cerut, ieri, CE să adopte reglementări care să prevadă stabilirea unui venit minim în cadrul UE, pentru a contracara extinderea sărăciei, care afectează zeci de milioane de persoane în spaţiul comunitar. Rezoluţia, care are caracter de recomandare, propune ca statele UE să fixeze cote minime de venit, bazate pe cel puţin 60% din venitul mediu al fiecărei ţări membre. Proiectul prevede şi dezvoltarea serviciilor sociale în toată Europa. În 2010, numărul persoanelor afectate de sărăcie era de 116 milioane, adică peste 20% din cetăţenii UE, iar 8% dintre europeni (42 de milioane de persoane) trăiau în condiţii extreme, a declarat socialistul belgian Frédéric Daerden, autorul raportului adoptat de PE. Potrivit eurodeputatului ecologist francez Karima Delli, instituirea unui venit minim este un instrument indispensabil pentru concretizarea obiectivului CE de scoatere a 20 de milioane de persoane din sărăcie până în 2020. ”Sărăcia nu este o catastrofă naturală, nici un flagel biblic, ea este efectul politicilor economice şi sociale proaste, care distrug locurile de muncă”, a afirmat socialistul spaniol Alejandro Cercas. Însă, doar prin crearea de locuri de muncă nu se evită sărăcia. ”Pentru combaterea sărăciei, nu este suficient să rostim discursuri frumoase despre creştere economică şi competitivitate, pentru că, dat fiind că 8% dintre angajaţi sunt săraci, se pare că munca nu înseamnă dispariţia sărăciei”, subliniază Delli. ”Această situaţie este incompatibilă cu valorile europene de dreptate şi solidaritate conţinute în tratate”, adaugă Daerden.

RISC DE RECESIUNE ÎN SUA Criza datoriilor din Europa a majorat riscul ca SUA să intre în recesiune, o contracţie economică fiind probabilă la începutul lui 2012, se arată într-un studiu realizat de Banca Rezervei Federale din San Francisco. Chiar dacă este dificil de estimat cu precizie care sunt şansele de recesiune, o analiză a principalilor indicatori economici sugerează că există risc crescut de recesiune la finele acestui an sau la începutul anului următor, urmând ca riscul de recesiune să se diminueze după a doua jumătate a lui 2012, se arată în acest studiu. Economia americană este în prezent mai vulnerabilă ca de obicei la turbulenţele de peste hotare, aşa cum o demonstrează efectele înregistrate în SUA de pe urma devastatorului cutremur care a lovit Japonia, în luna martie, susţin cercetătorii. O criză a datoriilor suverane din Europa ar putea foarte bine să arunce SUA înapoi în recesiune, susţin Travis Berge, Early Elias şi Oscar Jorda în ultimul raport elaborat de Banca Rezervei Federale din San Francisco. Cu toate acestea, dacă SUA va reuşi să traverseze până în a doua jumătate a lui 2012, se pare că pericolul se va diminua rapid în 2013, se mai arată în raport.

Estimarea riscurilor făcută de oficialii Fed este mult mai pesimistă decât cea a multor economişti privaţi. În luna noiembrie, un sondaj Reuters arată că economiştii de pe Wall Street cred că există 30% şanse ca SUA să intre în recesiune, anul următor, în scădere faţă de 35,5% în urmă cu o lună.



12