Temperaturile se menţin mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, până pe data de 24 noiembrie. Potrivit estimărilor făcute publice, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie și valabile pentru intervalul 11-24 noiembrie, temperaturile depăşesc şi cu 10 grade media normală. În Dobrogea, în cea mai mare parte a intervalu de timp, vremea se va menţine mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă a anului, cu variaţii nesemnificative de la o zi alta. Astfel, maximele diurne se vor încadra, în medie, între 16 şi 22 de grade Celsius, iar valorile nocturne vor fi de 8...13 grade Celsius, mediat regional. După data de 22 noiembrie, este estimată o scădere a temperaturilor, însă cel mai probabil, acestea vor fi apropiate sau uşor chiar peste cele climatologic specifice perioadei din an. Regimul pluviometric va fi unul deficitar, probabilitatea de apariţie a ploilor fiind mai ridicată doar spre finalul celor două săptămâni de prognoză.
Chiar și la munte vremea se va menţine cu mult mai caldă decât în mod obişnuit în luna noiembrie, în cea mai mare parte a intervalului, cu valori pozitive de temperatură atât ziua, cât şi noaptea. Astfel, vor fi valori, în medie, de 5...10 grade ziua şi 1...6 grade noaptea. După data de 21 noiembrie, este estimată o scădere a temperaturilor, însă cel mai probabil acestea vor deveni apropiate sau se vor situa încă uşor peste cele climatologic specifice perioadei.