CAMPANIE. Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa a început o amplă campanie de urmărire şi executare silită a persoanelor fizice care nu şi-au plătit impozitele şi taxele locale pe primul semestru sau pentru anii trecuţi. SPITVBL a trimis contribuabililor în cauză înştiinţări prin care îi anunţă că a fost demarată procedura de urmărire şi executare silită şi că trebuie ca, în cel mai scurt timp, să îşi achite impozitele, taxele sau amenzile de circulaţie datorate către bugetul local. În ultima lună, SPITVBL a trimis 32.000 de somaţii, dintre care mai mult de jumătate constituie amenzi de circulaţie, potrivit afirmaţiilor directorului executiv al SPITVBL, Virginia Ştefănică. Pentru a se asigura de reuşita campaniei, conducerea SPITVBL a trimis în teren inspectori ai instituţiei care să meargă la domiciliul contribuabililor să îi înştiinţeze de restanţele pe care le au şi de faptul că pentru fiecare lună de întârziere vor plăti penalităţi de 2% din suma datorată. „Nu vrem să ducem o campanie dură la persoanele fizice, motiv pentru care mergem la ei acasă şi le explicăm situaţia restanţelor. Cu această ocazie clarificăm şi situaţia domiciliului pentru mulţi dintre cei care, chiar dacă şi-au schimbat adresa, nu au venit să declare acest lucru. Totodată, ne reactualizăm bazele de date“, a declarat Ştefănică.
ATENŢIE LA TERMENE. Şeful SPITVBL a atras atenţia şi asupra termenelor scadente, având în vedere modificările aduse Codului Fiscal. Amintim că, la sfârşitul lunii iunie, odată cu impunerea impozitării suplimentare pentru cei care deţin în proprietate una sau mai multe locuinţe în afara celei de domiciliu, Boc a anunţat că primul termen scadent pentru obţinerea bonificaţiei de 10% pentru care trebuie să achite integral impozitul este 30 septembrie, iar al doilea termen scadent este 31 decembrie. Şi asta cu toate că termenele scadente anunţate prin Codul Fiscale erau 31 martie şi 30 septembrie. „Nu vor beneficia de această bonificaţie cei care nu şi-au achitat impozitul pe primul semestru, ci doar cei care şi-au plătit integral impozitele pe acest an. Contribuabilii trebuie să fie foarte atenţi la termenul de 30 septembrie. Cei care îşi plătesc impozitele dar nu achită această diferenţă vor figura, de asemenea, în dosare de urmărire şi executare silită“, a mai spus Ştefănică.