În ultima perioadă, 20 de judeţe s-au confruntat cu o avalanșă de dosare întocmite de procurori sau decizii de incompatibilitate date de Agenția Națională pentru Integritate (ANI). Și Constanța a fost lovită de tăvălugul deciziilor ANI. În vara anului trecut, instituția cu pricina a susținut că zeci de aleşi locali din judeţul nostru s-au aflat în stare de incompatibilitate ca urmare a exercitării simultane atât a funcţiei de primar sau viceprimar, cât şi a calităţii de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor SC RAJA SA Constanţa. Printre aceştia s-a numărat şi Florin Constantin Micu, primarul comunei Tuzla, care s-ar fi aflat în incompatibilitate în perioada 24 iulie 2008 - 29 iunie 2009. Micu a contestat decizia ANI la Curtea de Apel Constanţa, iar magistrații instanței au ridicat excepția de neconstituționalitate.
MAI MULT TIMP Ieri, judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au reluat dezbaterile cu privire la articolul din Legea 161/2003 în baza căruia ANI a tăiat și a spânzurat. Toată lumea a stat cu ochii pe CCR, așteptând o decizie, însă judecătorii au decis că mai au nevoie de ceva timp pentru a analiza legea. Așa că au stabilit un nou termen - 16 decembrie. Judecătorii constituţionali au cerut informaţii suplimentare și de la Curtea de Apel Constanţa, unde a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, în procesul primarului Micu. Preşedintele Curții, Augustin Zegrean, a declarat că, în cazul în care articolul din Legea 161/3003 privind incompatibilitatea este declarat neconstituţional, constatarea ANI se anulează şi aleşii locali nu-şi mai pierd mandatele. Întrebat ce se întâmplă cu procesele din instanță dacă acest articol va fi declarat neconstituțional, șeful CCR a explicat: ”Aleșii locali câștigă, li se anulează constatarea făcută de ANI”. Decizia judecătorilor este importantă și pentru președintele ales, Klaus Iohannis, care este judecat într-un astfel de dosar de incompatibilitate.