Amânările în procesul în care Gilberto Șaban și George Davidescu sunt acuzați de comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav și tâlhărie au devenit deja o obișnuință. Amintim că la ultima înfăţişare, care a avut loc pe 7 noiembrie, Gilberto Şaban l-a înştiinţat pe judecător că a reziliat contractul cu avocatul ales, Lucian Papacostea, și a cerut amânarea cauzei. Ieri, pe rolul Tribunalului a avut loc un nou termen, însă, cum era de așteptat, judecata s-a amânat din nou pentru o săptămână pentru că avocatul angajat de Gilberto Șaban, care este tot din București, ca și fostul apărător, Lucian Papcostea. ”Astăzi am solicitat termen nou de judecată plecând de la premisa că în momentul de față, cel puțin eu în calitate de avocat care asigură asistența juridică a acestui inculpat, nu am o idee clară în privința participației penale a clientului pe care îl asist. Din aceste considerente am apreciat că este necesară o grefă, care probabil va duce la clarificarea unor aspecte privind situația de fapt reținută în rechizitoriu”, a declarat Ion Ilie Iordăchescu, noul avocat al lui Gilberto Șaban. În ședința de ieri, Gilberto Șaban a fost avertizat de către judecător că este ultima amânare pe care o mai acordă în acest proces, ținând cont că dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului pe 13 septembrie, iar până în prezent niciunul dintre cei doi inculpați nu a fost audiat.