Ministrul Muncii, Ioan Botiş, spune că Executivul ar putea să se retragă din CES şi să pună bazele unui Consiliu Naţional Tripartit pentru Dialog Social, în care se va regăsi şi Banca Naţională şi reprezentanţii băncilor, ai sectorului financiar, patronatele şi sindicatele. ”Guvernul ar trebui să se retragă din CES. Acolo trebuie să lăsăm să respire societatea civilă şi Guvernul să fie informat asupra oportunităţii unor legi. Se va forma un Consiliu Naţional Tripartit pentru Dialog Social în care se va regăsi şi Banca Naţională şi reprezentanţii băncilor, ai sectorului financiar, patronatele şi sindicatele”, a declarat Botiş. Ministrul a adăugat că acest nou consiliu va avea un rol consultativ, va fi coordonat de prim-ministru şi va colabora cu CES. Locurile Guvernului în CES, în număr de 15, vor fi ocupate de reprezentanţi ai unor corpuri profesionale, asociaţii de consumatori sau de pensionari, a mai declarat Botiş. CES şi Consiliul Naţional Tripartit vor fi două instituţii diferite care se vor afla în raport de colaborare.