Încă o lună pentru negocierea creditelor bancare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Încă o lună pentru negocierea creditelor bancare

Economie 26 Ianuarie 2011 / 00:00 510 accesări

Odată cu intrarea în vigoarea a OUG 50/2010, cele mai multe bănci au introdus acte adiţionale în contractele de creditare, acestea fiind considerate „acceptate tacit”, în cazul în care clienţii nu le denunţă. Termenul limită pentru a negocia noile clauze contractuale este 27 februarie, anunţă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). „Consumatorii trebuie să ceară băncii copii după actele adiţionale. Dacă noile prevederi nu vă convin, transmiteţi băncii o notificare scrisă de refuz şi reveniţi astfel la prevederile anterioare ale contractului de credit, cu excepţia clauzelor de rambursare anticipată, dacă este cazul”, spun reprezentanţii ANPC. Legea care a aprobat OUG 50 a fost publicată în Monitorul Oficial pe 30 decembrie 2010, iar intervalul acceptat pentru denunţarea sau negocierea actelor adiţionale este de 60 de zile.



12