50 de mii de lei a fost prada unor hoţi care, în noaptea de luni spre marţi, au jefuit un autoturism marca Mercedes ML, înmatriculat CT 10 LTA, parcat pe bulevardul Mamaia, în apropierea hotelului „Royal” din Constanţa. Oamenii legii spun că hoţii au spart geamul portierei stînga spate prin metoda „bujie” şi au furat o servietă în care proprietarul a declarat că avea suma de 50.000 de lei, mai multe ştampile şi documentele firmei pe care o conduce. Oamenii legii au stabilit că lovitura a fost dată în intervalul orar 20.00 - 22.30, timp în care Adam Riuţă, de 41 de ani, posesorul maşinii, s-a aflat în cafeneaua din incinta hotelului. Omul de afaceri a declarat că a lăsat servieta în maşină pentru că parcarea hotelului este păzită şi nu şi-a imaginat că aşa ceva s-ar putea întîmpla. Poliţiştii spun că în zona în care se află parcarea nu există camere de supraveghere, aşa că indiciile de la care pornesc cercetările sunt destul de puţine. Potrivit anchetatorilor, în momentul în care s-a dat lovitura, paznicul parcării nu se afla la post. Lucrătorii Secţiei 1 Poliţie au demarat o anchetă pentru a da de urma autorilor. Oamenii legii nu exclud posibilitatea ca indivizii care au dat această lovitură să aibă legătură cu şirul de jafuri din week-end, cînd, în doar cîteva ore, mai multe persoane au spart peste 25 de maşini parcate în zonele Capitol, Piaţa Ovidiu şi Faleză Nord, furînd bunuri în valoare de peste 20.000 de lei.