Chiar dacă au mai rămas zece zile până la reluarea actualului sezon al Ligii a II-a, Săgeata Năvodari nu ştie dacă are dreptul să promoveze în prima ligă. Clasată pe locul secund la finalul turului, formaţia pregătită de Aurel Şunda aşteaptă încă o înştiinţare oficială din partea FRF. Cazul ar fi trebuit să fie luat în discuţie ieri de către Comisia de Disciplină din cadrul FRF, dar membrii comisiei au decis să-l amâne pentru a doua oară, reprogramându-l pentru şedinţa din 2 martie. „Nu avem ce face, trebuie să aşteptăm o decizie a Comisiei de Disciplină. Noi ne-am stabilit însă o listă de priorităţi, pentru că, indiferent de verdict, vom merge înainte. Astfel, prima grijă este să ţinem jucătorii motivaţi şi să luptăm pentru a ocupa un loc promovabil la finalul campionatului. Apoi, vom analiza problemele privind obţinerea licenţei pentru Liga I şi abia pe locul al treilea este dreptul de a promova. Nu dezarmăm şi ne dorim să începem cât mai repede lucrările de modernizare la stadionul din Năvodari”, a explicat preşedintele năvodărenilor, Dumitru Rida.