Primăria Cobadin continuă amplul program de asfaltare şi pietruire a celor mai deteriorate drumuri din comună. În această săptămână, lucrările de modernizare s-au axat pe patru străzi, două în Cobadin şi alte două în satul Viişoara. Primarul Cristian Telehoi spune că a fost rândul străzilor Trandafirilor şi Prepeliţei din Cobadin şi Zambilelor din Viişoara să vadă asfaltul şi străzii Panselei din Viişoara să beneficieze de pietruire. Cele două tipuri de lucrări se derulează în paralel. „Acum au mai rămas de asfaltat aprox. trei kilometri de drumuri, atât în Cobadin, cât şi în Viişoara”, a declarat primarul din Cobadin. Investiţia autorităţilor locale cuprinde asfaltarea a şapte kilometri de drumuri şi încă 10 kilometri de pietruire din localitatea de reşedinţă precum şi din satul Viişoara. Proiectul a fost iniţiat de administraţia locală în colaborare cu Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri, are un termen de derulare de doi ani şi vizează reabilitarea celor mai deteriorate porţiuni de drum din comună. Telehoi mai spune că anul trecut, înainte de venirea sezonului rece, Primăria a reuşit să asfalteze în aprox. două luni, patru kilometri de drumuri din comună şi să pietruiască 900 de metri din strada Teiului din Cobadin. „E un lucru bun că am avut parte de vreme bună o perioadă bună de timp”, susţine primarul. Valoarea lucrărilor ajunge la 12 milioane de lei, cumulaţi din bani de la bugetul local dar şi contribuţia Consiliului Judeţean Constanţa.