Faptul că premierul Victor Ponta nu a fost în ţară în timpul vizitei asistentului secretarului american de Stat, Victoria Nuland, încă stârneşte nemulţumiri şi reacţii. Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a afirmat, ieri, că declaraţiile premierului Victor Ponta în legătură cu vizita Victoriei Nuland la Bucureşti arată că acesta nu a înţeles absolut nimic din această vizită, precizând că PDL va lua o serie de măsuri faţă de Guvern pentru apărarea Justiţiei. Afirmaţia pedelistului a venit după ce Ponta a declarat că nu s-a întâlnit cu Victoria Nuland deoarece avea programată o vizită privată de trei zile în Italia şi că tema pentru care oficialul SUA a venit la Bucureşti este confidenţială, iar ministrul de Externe, Titus Corlăţean, era îndreptăţit să exprime poziţia. El a arătat că în vizita în Italia, programată dinainte, a fost însoţit de soţia sa şi s-a întâlnit cu liderul partidului de guvernământ italian, în contextul în care la Roma urmează să fie organizat, peste o lună, Congresul Partidul Socialiştilor Europeni, unde va fi nominaliat şi candidatul pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene. La rândul său, Corlăţean a declarat că modul în care au fost aduse modificările la Codul Penal a fost rapid şi netransparent, dar vizita Victoriei Nuland nu a avut scopul de a pune la punct autorităţile, ci a arătat interesul SUA pentru ce se întâmplă în România.