Încă trei aeronave F-16 Fighting Falcon, preluate de Forțele Aeriene Române

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
MApN:

Încă trei aeronave F-16 Fighting Falcon, preluate de Forțele Aeriene Române

Eveniment 27 Septembrie 2017 / 09:45 770 accesări

Secretarul de stat pentru politica de apărare și planificare Mircea Dușa și șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, general-locotenent Laurian Anastasof, participă miercuri, în Baza aeriană din Monte Real, Portugalia, la ceremonia de predare-primire a încă trei aeronave modernizate la standardul F-16 MLU 5.2R. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, prin preluarea celor trei aeronave, Forțele Aeriene Române finalizează faza I de introducere în serviciu a avioanelor multirol F-16 Fighting Falcon.

Ceremonia oficială de recepție a celor trei aeronave va avea loc în România, în cursul săptămânii viitoare, în Baza 86 Aeriană ''Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță'' din Fetești. Achiziția a fost făcută în conformitate cu prevederile Legii 240/2013. Contractul, în valoare de circa 628 milioane euro cu TVA, încheiat între Guvernul României (prin Compania Națională Romtehnica SA) și cel al Republicii Portugheze, a intrat în vigoare la data de 30 septembrie 2013.

Primele șase aeronave din escadrila de 12 avioane multirol incluse în acordul româno-portughez au intrat în dotarea Forțelor Aeriene Române pe data de 29 septembrie 2016, iar următoarele trei pe 16 decembrie 2016.

Taguri articol


12