Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au reţinut, în noaptea de marţi spre miercuri alţi trei indivizi care au participat la scandalul din noaptea de 10 spre 11 noiembrie, în urma căreia patronul barului Escape Cafe a fost agresat. Marian Marius Voicu, Elvis Ion şi Nicuşor Apostol au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la tentativă de omor, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Cei trei au ajuns alături de ceilalţi trei complici şi de principalul agressor, în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Constanţa. În timpul audierilor, cei trei au recunoscut că s-au aflat în faţa barului la momentul incidentului, însă au negat cu vehemenţă că ar fi participat la scandal. Tinerii sunt acuzaţi că în noaptea de 10 spre 11 noiembrie, împreună cu alte persoane ar fi provocat un scandal monstru în faţa barului Escape Cafe, din zona Colegiului Pedagogic. Doi dintre indivizi au dat buzna în local şi l-au scos afară pe un tânăr pe care vroiau să se răzbune şi au început să îl lovească. Patronul barului a ieşit să vadă ce se întâmplă, iar în timp ce intervenea pentru a-l salva pe clientul bătut, a fost lovit cu o rangă în cap şi s-a prăbuşit inconştient pe asfalt. Martorii incidentului au sunat la 112, însă agresorii, 12 la număr, au dispărut până la sosirea poliţiştilor. Un echipaj SMURD l-a transportat pe patronul barului la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde se află în stare gravă.