Sâmbătă, la Complexul Sportiv “Lia Manoliu”, s-a încheiat prima etapă din cadrul Campionatului Naţional de atletism în sală rezervat seniorilor, la startul căreia a fost prezentă şi o numeroasă delegaţie constănţeană. Sportivii din oraşul de la ţărmul mării au reuşit să urce pe podium şi în a doua zi de concurs, confirmând astfel statutul de favoriţi. Astfel, Cornel Bănănău (CS Farul, antrenor Marian Ciser) şi-a păstrat supremaţia în proba de 60 m garduri, impunându-se cu timpul de 8,13 secunde. Tot în frunte a încheiat şi Cristina Sandu (CS Farul, antrenor Lucian Sfia), în proba de lungime, cu o săritură de 6,49 m. După ce a câştigat proba de 1.500 m, Mihaela Bobocea (CS Farul, antrenor Valentin Anghel) a urcat pe ultima treaptă a podiumului şi la 800 m, în timp ce Nicoleta Zavelcă (CS Farul, antrenori Cecilia Gevat şi Alin Larion) s-a clasat doar pe locul 5. Dezamăgirea a venit din proba masculină de lungime, unde cel mai bine clasat dintre cei cinci constănţeni prezenţi la start, Cristian Bobodel (LPS “Nicolae Rotaru”, antrenor Niculina Chiricuţă), a venit doar pe locul 7.