Delegaţia României a cucerit a doua medalie de argint la Campionatele Europene de tenis de masă rezervate senioarelor şi seniorilor, care s-au încheiat, ieri, în oraşul polonez Gdansk. După ce au obţinut titlul de vicecampioana europene în întrecerea pe echipe, Eliza Samara, jucătoare crescută la LPS “Nicolae Rotaru” - CS Farul Constanţa, şi Daniel Dodean au repetat performanţa şi în proba de dublu, depăşind astfel performanţa înregistrată la ediţia de anul trecut, de la Ostrava (Cehia), când s-au clasat pe ultima treaptă a podiumului. Cele două au dat piept sâmbătă, în semifinale, cu perechea Krisztina Toth - Georgina Pota (Ungaria), obţinând calificarea în ultimul act, după ce s-au impus cu 4-3 (11-7, 10-12, 6-11, 12-14, 11-7, 11-7, 11-7). În finală, Samara şi Dodean au cedat însă în disputa cu Ruta Paskauskiene (Lituania) şi Oksana Fadeeva (Rusia), cu 2-4 (11-8, 11-2, 10-12, 7-11, 9-11, 8-11), după ce au avut un avantaj de două seturi. La simplu, constănţeanca a fost singură româncă care a ajuns până în faza sferturilor, ratând însă calificarea în sferturi, după ce a pierdut sâmbătă, cu 2-4 (7-11, 13-11, 7-11, 11-6, 9-11, 8-11), în disputa cu Margaryta Pesotska (Ucraina).