Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a retras autorizaţia de funcţionare a Forte Asigurări Reasigurări, ca urmare a constatării stării de insolvenţă a companiei, şi a cerut deschiderea procedurii de faliment. Anterior, Consiliul ASF a respins proiectul de achiziție prezentat de BBP Bandenia PLC în vederea dobândirii, în mod direct, a unei participații din capitalul social al Forte - „Am constatat că intenţia de achiziţie nu respectă prevederile legale aplicabile. Documentația nu era completă, iar partea financiară nu era suficient de transparentă“. BBP Bandenia PLC este o companie publică înregistrată în 2003, cu sediul la Londra, cu un capital social de 440 milioane lire sterline.