Încă un duel nedecis între Steaua şi Dinamo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1, play-off şi play-out, etapa a 6-a

Încă un duel nedecis între Steaua şi Dinamo

Sport 10 Aprilie 2016 / 22:27 490 accesări
Antrenorul Laurenţiu Reghecampf nu a fost mulţumit de arbitrajul lui Alexandru Tudor

Antrenorul Laurenţiu Reghecampf nu a fost mulţumit de arbitrajul lui Alexandru Tudor

Etapa a 6-a din play-off a programat, duminică seară, pe Arena Naţională din Bucureşti, mult aşteptata confruntare dintre FC Steaua București şi Dinamo București. La capătul unui meci disputat, cu ocazii de ambele părţi, cele două formaţii au terminat la egalitate, scor 1-1 (Steliano Filip 16-autogol / Gnohere 48), rezultat care avantajează liderul clasamentului, Astra Giurgiu. Steliştii au condus la pauză, au fost egalaţi la începutul reprizei secunde, iar în final Dinamo a irosit o şansă uriaşă de a câştiga prin Nedelcearu.

Luni seară, de la ora 20.30, este programată întâlnirea Pandurii Tg. Jiu - ASA Tg. Mureș (în direct de Digi Sport 1, Dolce Sport 1 şi Look TV).

Sâmbătă s-a disputat întâlnirea FC Viitorul - Astra Giurgiu, scor 1-3 (Ciobanu 82 / Cr. Ganea 19-autogol, V. Găman 59-pen., Alibec 60).

Clasament play-off: 1. Astra 39p (golaveraj: 10-4), 2. FCSB 36p (10-4), 3. Dinamo 31p (6-8), 4. Pandurii 30p (4-3), 5. FC Viitorul 25p (5-12), 6. ASA 21p (2-6). Echipele de pe locurile 1 și 2 se vor califica în UEFA Champions League, în timp ce alte două formaţii vor merge în UEFA Europa League, exceptându-le pe Dinamo Bucureşti şi ASA Tg. Mureş, care nu au dreptul de a juca în cupele europene.

PRIMA VICTORIE PENTRU GRIGORAŞ LA ACS POLI

Partidă interzisă cardiacilor, duminică, la Timişoara. ACS Poli a obţinut o victorie cu mari emoţii în confuntarea cu Voluntari, oaspeţii egalând într-un moment în care evoluau cu doi jucători mai puţin. Rezultat final: ACS Poli Timișoara - FC Voluntari 2-1 (D. Goga 77-pen., J. Hernandez 89 / Al. Tudorie 82).

În primele două jocuri din etapa a 6-a din play-out, penultima din tur, s-au înregistrat două rezultate de egalitate - vineri: Concordia Chiajna - Petrolul Ploiești 1-1 (Obodo 58-pen. / Astafei 53); sâmbătă: CS U. Craiova - CFR Cluj 1-1 (Zlatinski 9 / Al. Păun 82).

Luni, de la ora 18.00 (în direct de Digi Sport 1, Dolce Sport 1 și Look Plus), va avea loc meciul FC Botoșani - CSMS Iași.

Clasament play-out: 1. Craiova 26p (golaveraj: 7-6), 2. Iaşi 26p (6-5), 3. CFR 23p (7-4), 4. Voluntari 22p (6-7), 5. Botoşani 20p (9-7), 6. Concordia 18p (6-4), 7. ACS Poli 18p (5-11), 8. Petrolul 9p (4-6). Ocupanta primului loc din play-out va evolua în UEFA Europa League, cu excepția echipei CFR Cluj, care nu are dreptul de a juca în cupele europene. Formațiile clasate pe locurile 7 și 8 din play-out vor retrograda, iar echipa de pe locul 6 va susține un meci de baraj cu o echipă din Liga a 2-a.

Taguri articol


12