Încă un egal în Antalya pentru FC Viitorul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
1-1, rezultatul preferat al campioanei României

Încă un egal în Antalya pentru FC Viitorul

Sport 22 Ianuarie 2018 / 19:05 762 accesări
FC Viitorul s-a despărţit de portarul Victor Rîmniceanu

FC Viitorul s-a despărţit de portarul Victor Rîmniceanu

Luni seară, în cantonamentul de la Belek (Turcia), FC Viitorul a jucat a șasea partidă de verificare în această perioadă a pregătirilor. Campioana en titre a României a întâlnit echipa rusă FK Rostov, iar meciul s-a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0). Olandezul Mailson a înscris, în minutul 13, cu capul, primul său gol în tricoul Viitorului, însă ratările echipei constănţene au împiedicat majorarea diferenţei pe tabele de marcaj. În schimb, în repriza a doua, în minutul 66, Rostov a egalat prin Ionov, care a stabilit şi rezultatul final.

Au evoluat următoarele echipe - Viitorul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Tordai - Căpușă, Țîru, Hodorogea, Cr. Ganea - Cicâldău (73 D. Dumitrescu), T. Băluță (79 Mladen), Vînă (73 De Nooijer) - A. Chițu (73 Voduț), I. Hagi (79 Casap), Mailson (46 Drăguș, 70 Mățan); Rostov (antrenor Valeriy Karpin): Pesyakov - Kireev, Makeev, Gatcan, Sukhomlinov - Shomurodov, Veber, Zuev, Majer - Soloviyev, Dyadyun. Au mai intrat: Ionov, Skopintsev, Chuperka, Guliyev, Ingason, Kalachev, Sigurdason.

Formaţia constănțeană mai are programate joi, 25 ianuarie, la Belek, încă două partide de verificare, cu Cernomorets Odessa (Ucraina) şi cu Jagiellonia (Polonia).

Viitorul a înregistrat în celelalte meciuri amicale disputate în cantonamentul din Antalya următoarele rezultate: 0-2 cu Galatasaray Istanbul, 1-1 (Gavra) cu formaţia albaneză Skenderbeu, 1-1 (I. Hagi) cu Grasshoppers Zurich, 4-2 (Drăguș 2, Gavra, A. Pitu) cu ruşii de la Luch Vladivostok şi 1-1 (Gavra) cu echipa azeră Kapaz.

Clubul de la ţărmul mării a anunţat luni, pe site-ul oficial, despărţirea de portarul Victor Rîmniceanu. „FC Viitorul și jucătorul Victor Rîmniceanu au ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a contractului. Clubul constănțean îi mulțumește pentru evoluțiile în tricoul negru-albastru și îi urează mult succes în continuare”, este comunicatul postat de FC Viitorul.

Citeşte şi

A treia remiză pentru Viitorul la Belek



12