Rând pe rând, aleșii locali câștigă războaiele cu Agenția Națională de Integritate (ANI). Primarul oraşului Bistriţa, Ovidiu Creţu, a câştigat definitiv procesul cu ANI. Crețu a avut raport de incompatibilitate pe numele lui pe motiv că, în același timp cu funcția de primar, a fost şi reprezentant asociat în cadrul SC Business Park Bistriţa Sud SRL, societatea care administrează Parcul Industrial Bistriţa Sud. El a atacat raportul ANI la Curtea de Apel Cluj, însă a pierdut, apoi a atacat decizia instanței cu recurs, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Instanța a fixat judecarea pe fond a procesului pentru data de 27 ianuarie, însă a amânat pronunțarea pentru data de 10 februarie. Ovidiu Crețu a declarat că situația sa juridică se asemăna cu cea a lui Klaus Iohannis, care, în perioada în care a fost primar al Sibiului, a fost mandatat de Consiliul Local să depună documentele necesare pentru înființarea SC Piețe Sibiu. Primarul din Bistrița este al patrulea ales local care câștigă procesul cu ANI la ICCJ. De la începutul anului, fostul primar al Sibiului Klaus Iohannis, primarul din Buzău, Constantin Boșcodeală, și primarul comunei constănțene Albești, Gheorghe Moldovan, au câștigat definitiv procesele cu ANI.