La doar 22 de ani, jucătoarea constănţeană Simona Halep a stabilit un nou record pentru tenisul românesc. Victoria obţinută în turneul WTA de la Doha a transformat-o în jucătoarea română cu cele mai mari premii câştigate din tenis - 2,74 de milioane de dolari, devansând-o astfel în această ierarhie pe Irina Spîrlea, care a strâns în carieră 2,654 milioane de dolari. În clasamentul banilor câştigaţi de românce din tenis, după Halep şi Spîrlea urmează Sorana Cîrstea, cu 2,623 milioane de dolari, şi Monica Niculescu, cu 2,483 milioane de dolari. Succesul din Qatar i-a adus Simonei un cec în valoare de 441.000 de dolari, ceea ce reprezintă cel mai mare premiu obţinut de un român la un turneu de tenis. Precedentul record era deţinut de un alt constănţean, Andrei Pavel, care în 2001 se impunea în turneul de Masters Series de la Montreal şi intra în posesia unui premiu de 400.000 de dolari. Aceste ierarhii nu ţin însă cont de inflaţia dolarului şi nici de faptul că, în trecut, premiile erau mai mici.
LAUDE ÎN PRESA INTERNAŢIONALĂ Succesul obţinut de Halep la Doha a fost tratat pe larg de presa internaţională. „Halep, pericolul tânăr. Învingătoare în meciul cu Angelique Kerber, românca de 22 de ani confirmă creşterea spectaculoasă din 2013. Kerber a întâlnit un mic demon la Doha. Surpriza este mică, având în vedere că ne referim la câştigătoarea premiului WTA pentru cea mai impresionantă ascensiune în 2013, un premiu acordat în urma celor şase victorii din circuit”, a notat cotidianul sportiv francez „L’Equipe“. „Simona Halep şi-a confirmat statutul de stea în ascensiune în circuitul WTA, după ce a câştigat, duminică, cel mai mare turneu din carieră într-o manieră impresionantă, contra sportivei Angelique Kerber, la Qatar Open. Încă o dată, ritmul de lovire al lui Halep şi jocul ei îndrăzneţ au pus o jucătoare mai experimentată şi mai bine cotată sub o presiune continuă, care a forţat-o să comită greşeli necaracteristice”, a completat Agenţia France Presse. În plus, site-ul de specialitate francez welovetennis.fr este de părere că Halep va mai urca în clasamentul mondial în următoarele săptămâni, având în vedere că are puţine puncte de apărat. „Aveţi grijă la Halep. Cu titlul câştigat la Doha, Simona Halep a ajuns pe cea mai înaltă poziţie din carieră. Acum este a noua jucătoare a lumii, dar este umăr la umăr cu Angelique Kerber, locul 8 WTA, şi Jelena Jankovic, 7 WTA. Dacă românca va continua în acelaşi mod, ea ar mai putea urca nişte poziţii, având în vedere că are puţine puncte de apărat până în mai”, a conchis welovetennis.fr.
A URCAT UN LOC În clasamentul WTA dat publicităţii ieri, Halep a urcat o poziţie, pe locul 9, cu 4.435 de puncte, consolidându-şi prezenţa în Top 10. În schimb, Sorana Cîrstea a coborât un loc, pe 27, cu 1.940p, Monica Niculescu a urcat o poziţie, pe 53, cu 1.115p, iar Alexandra Cadanţu se menţine pe locul 60, cu 960p. La dublu, Niculescu a urcat patru poziţii, pe 43, cu 2.000p, Ioana-Raluca Olaru a coborât două locuri, pe 65, cu 1.328p, iar Irina-Camelia Begu a urcat o poziţie, pe 84, cu 999p. Primele trei locuri în ierarhia de simplu sunt ocupate de următoarele jucătoare: 1. Serena Williams (SUA) 12.380p, 2. Na Li (China) 6.690p, 3. Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.705p.
Astăzi, de la ora 12.00 (în direct la Digi Sport 2), Simona Halep, cap de serie nr. 7, o va înfrunta pe Alize Cornet (Franţa), în primul tur al turneului de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii în valoare totală de două milioane de dolari.
FELICITATĂ DE BĂNICIOIU Ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, a felicitat-o, ieri, pe Simona Halep pentru prestaţia de la turneul de la Doha, menţionând că românca, ocupanta locului 9 în clasamentul WTA, este un model de urmat pentru toţi sportivii. „O felicit pe Simona Halep pentru evoluţia în turneul WTA din Qatar! Alături de milioane de români, am fost captivat de fiecare meci în care tenismena noastră a demonstrat că îţi poţi depăşi limitele prin multă muncă şi devotament. M-a încântat uşurinţa cu care Simona a condus jocul de ieri (n.r. - duminică). A început meciul în forţă şi nu şi-a lăsat niciun moment adversara să revină. De aceea, trofeul WTA de la Doha putea fi numai al ei. Mă bucur că parcursul ei din competiţiile sportive de top i-a asigurat locul 9 în ierarhia mondială. Vreau să o felicit public pentru felul în care a abordat meciul şi pentru modestia cu care a savurat victoria. Simona Halep este un model de urmat pentru toţi sportivii, iar ambiţia de care dă dovadă în fiecare competiţe este de admirat”, a precizat Bănicioiu, într-o declaraţie de presă.