Boxerul constănţean Ionuţ Gheorghe a cucerit sîmbătă, la Iaşi, al cincilea titlu naţional de seniori din carieră. La Campionatele Naţionale 2006, sportivul de la BC Iacob Mira Agigea a confirmat că nu are adversar în România! El a cîştigat înainte de limită toate meciurile disputate, inclusiv finala cu Mihai Macovei (Petrolul Ploieşti), care a abandonat în prima repriză. Pugiliştii constănţeni au mai cucerit două medalii, ambele la categoria 75 kg: argint pentru Gheorghiţă Sbenghea (Alutus Litoral Mangalia - Dinamo Bucureşti), care a pierdut la puncte finala în faţa lui Ronald Gavril (SCM Bacău), şi bronz pentru Ionuţ Neacşu (Callatis Mangalia), învins în semifinală chiar de... Sbenghea. Un alt sportiv constănţean, mangaliotul Elvis Suliman, care boxează acum pentru Dinamo, a pierdut la puncte finala categoriei 69 kg disputată cu Radu Zarif (Gladiatorul Iaşi).