26 Noiembrie 2024, 11:11
Mii de perechi de încălţăminte susceptibile a fi contrafăcute şi veselă de bucătărie nedeclarată au fost confiscate, ieri, în urma unor controale în Portul Constanța Sud Agigea. Într-un conatiner venit din China, oamenii legii au găsit peste 4.000 de perechi de pantofi, dar și sute de articole de veselă ce ar fi urmat să fie introduse clandestin pe piață. Suma totală a mărfii confiscate depășește 1.200.000 de lei. Polițiștii de frontieră le-au întocmit dosare penale administratorilor societăților la care urma să ajungă bunurile.