Vameşii din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud au descoperit, vineri, în trei containere sosite din China, marfă contrafăcută în valoare de peste un million de euro. Oamenii legii spun că, acţionând în baza analizei de risc, au selectat în vederea efectuării controlului fizic un container sosit din China pentru o societate comercială cu sediul în judeţul Suceava. În urma controlului vamal au fost descoperite 40.440 perechi încălţăminte pentru copii purtând semnul distinctiv al mărcii „Disney“, în valoare de 688.000 euro, susceptibile a fi contrafăcute. Conform legislaţiei în vigoare, marfa a fost reţinută de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun. Celelalte două containere suspecte trebuia să ajungă la două societăţi comerciale din Bucureşti şi Ilfov. Anchetatorii spun că, în urma controlului vamal, în cele două containere au fost descoperite 4.900 perechi sandale pentru copii, purtând semnul distinctiv al mărcii „Swoosh“, şi 14.064 perechi papuci de plajă, purtând semnul distinctiv al mărcii „Adidas“. Încălţămintea, în valoare de 393.000 euro, este susceptibilă a fi contrafăcută. Bunurile au fost reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare.