Încălțări și geci contrafăcute, confiscate în port! Valoarea mărfurilor - 792.000 de euro!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Încălțări și geci contrafăcute, confiscate în port! Valoarea mărfurilor - 792.000 de euro!

Eveniment 22 August 2016 / 17:00 706 accesări

Vameșii din Portul Constanța Sud - Agigea au descoperit și confiscat, la finele săptămânii trecute, mărfuri în valoare totală de 790.000 de euro. Autoritățile spun că au făcut această captură după ce au controlat două containere ce sosiseră din China pe adresele unor societăți comerciale din județul Ilfov și din București. Este vorba despre haine și încălțări ce purtau numele unor mărci internaționale de renume și despre care există suspiciuni că sunt contrafăcute. Într-unul dintre transporturi, au fost găsite 2.151 de perechi de pantofi ce se doreau a fi "Christian Louboutin", iar în celălalt, 1.470 de geci de bărbați, inscripționate "Thinsulate". Dacă produsele ar fi fost vândute pe piață la prețurile celor originale, valoarea lor ar fi atins pragul de 792.000 de euro.

Amintim că, în urmă cu doar câteva zile, polițiștii Serviciului Transporturi Maritime au confiscat, tot în Portul Constanța Sud - Agigea, bunuri estimate la suma totală de 350.000 de lei. Oamenii legii spun că au făcut captura după ce au verificat un container sosit din China pe adresa unei societăți comerciale din București. Aceștia au descoperit 1.705 cărți de colorat şi 5.460 de etichete școlare, bunuri despre care există suspiciuni că ar fi contrafăcute. Dacă ar fi fost vândute pe piață la prețurile produselor originale, acestea ar fi valorat 350.000 de lei. Marfa a fost ridicată de autorități pentru expertizare, în vreme ce administratorul firmei importatoare s-a ales după acest transport doar cu un dosar penal.

.



12