Un semnal de alarmă În 50 de ani nu vor mai exista zăcăminte de petrol exploatabile pe Terra, chiar dacă cererea de ţiţei nu va înregistra creşteri, este concluzia unui raport al HSBC, a doua bancă din lume. „Suntem convinşi că nu vor mai fi mai mult de 50 de ani de petrol”, a susţinut ...
Elucidarea misterului. Ursul polar Knut, o veritabilă vedetă a Grădinii Zoologice din Berlin, a murit înecat, fiind victima unei encefalite, a anunţat, ieri, directorul institutului medical însărcinat cu efectuarea autopsiei. “Knut a murit din cauza unei infecţii masive la nivelului creierului, probabil ...
Sâmbătă seara, de la orele 20:30, timp de o oră, aproape 50 de oraşe din România vor stinge luminile, alăturându-se campaniei Earth Hour/Ora Pământului, cea mai mare manifestare de mediu din istoria umanităţii. Toate ministerele din România, instituţii publice şi private, companii, unităţi de ...
Românii din aproximativ 50 de oraşe vor stinge luminile, pe 26 martie, timp de o oră, alăturându-se, astfel, campaniei Earth Hour (Ora Pământului). Ceea ce a început în martie 2007 cu poziţia simbolică a oraşului Sydney la iniţiativa World Wide Found for Nature (WWF) s-a transformat într-o acţiune ...
Milioane de oameni afectaţi. Creşterea nivelului mării ar putea ameninţa 180 de oraşe de coastă din SUA până în 2100, potrivit unui studiu al Universităţii Arizona. Coastele din Golf şi sudul Atlanticului ar putea fi cel mai grav afectate. Oraşe precum Miami, New Orleans, Tampa sau Virginia Beach ar putea ...
În ultimii ani, din cauza temperaturilor din ce în ce mai scăzute, în contextul dezechilibrelor meteo şi al încălzirii globale, Marea Neagră, o mare cu un grad ridicat de salinitate, îngheaţă. Pe o porţiune de aproximativ 100 de metri lungime şi 15-20 de metri în larg, în staţiunea Mamaia şi în ...
Cine şi-ar fi imaginat ca Gingis Han să fie catalogat drept cel mai ”verde” invadator din istorie, deoarece în sângeroasele războaie pe care le-a purtat au fost ucişi atât de mulţi oameni încât uriaşe suprafeţe de terenuri cultivate au rămas în paragină şi au fost recucerite de natură ...
Recifele de corali se deplasează spre latitudinile mai mari ale planetei, cel mai probabil din cauza încălzirii globale, ce determină creşterea temperaturilor apelor oceanului. Cercetătorii niponi din cadrul Centrului de Cercetare Globală a Mediului din Tsukuba au studiat nouă specii de corali din apele ...
Mai mulţi experţi americani resping datele publicate de Fondul Ecologic Universal (Fundación Ecológica Universal FEU-US) privind posibila penurie de alimente din cauza încălzirii globale iminente. În opinia lor, grupul de autori condus de Liliana Hisas a calculat greşit ritmul încălzirii globale, atunci ...
Când nivelul mării va creşte din cauza încălzirii globale, iar apele vor acoperi mari porţiuni de uscat, astăzi locuite, oamenii îşi vor găsi adăpost în clădiri plutitoare. Într-o viziune futuristă, firma de arhitectură Remistudio din Rusia a imaginat acest edificiu, în cadrul programului Architecture ...
În contextul apropiatului raport prezidenţial asupra cauzelor deversării de ţiţei în Golful Mexic au apărut nenumărate speculaţii potrivit cărora principalele companii implicate, British Petroleum (BP), Halliburton şi Transocean, ar putea răspunde în curând unor acuzaţii penale. Procesele ar putea ...
Criza ecologică acută generată de dispariţia apei din natură, în urma schimbărilor climatice şi a încălzirii globale, a început să facă victime la nivelul ţărilor. Conform estimărilor specialiştilor, în viitorul apropiat, Yemenul va deveni prima ţară din lume care va rămâne fără surse autohtone ...
Aproximativ 1.000 de ţărani au manifestat, timp de trei ore, pe străzile principale ale oraşului mexican Cancun, în semn de protest faţă de politicile capitaliste care le epuizează resursele naturale. Profitând de desfăşurarea la Cancun a summit-ului privind schimbarea climatică, ţăranii care fac parte ...
Dispute greu de împăcat. Delegaţia americană prezentă la summit-ul climatic de la Cancun a demarat în forţă negocierile cu China şi depune cele mai mari eforturi pentru detensionarea tratativelor cu omologii de la Beijing privind reducerea emisiilor. Dacă şeful delegaţiei SUA, Jonathan Pershing, este ...
Prognoza meteorologică sezonieră pentru intervalul noiembrie-ianuarie arată că vremea va fi mai blândă decât media climatologică a acestei perioade, însă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) nu exclude apariţia unor fenomene extreme în anumite intervale de timp din această perioadă. \"Din ce ...
Adaptare sau moarte. Pământul va avea nevoie de o sută de mii de ani pentru a se redresa în urma încălzirii globale, dacă omenirea va continua să genereze emisii de dioxid de carbon în ritmul actual. În urmă cu 55 de milioane de ani, activitatea vulcanică a cauzat emisii de 4.500 de gigatone, eliberate în ...