Dacă, până acum, debranşarea de la sistemul centralizat de încălzire şi achiziţionarea unei centrale pe gaze părea o investiţie bună, sute de constănţeni apelând în ultimii ani la această soluţie, pe viitor, lucrurile se vor schimba drastic. Potrivit directorului de producţie din cadrul Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Constanţa, Liviu Popa, decizia Guvernului de a liberaliza preţul gazelor naturale (începând cu 2013) va provoca o gaură imensă în buzunarul celor care depind de gaze pentru încălzire pe timpul iernii. „Specialiştii în domeniu au apreciat că, după liberalizarea preţului gazelor naturale, acesta se va dubla. Dacă luăm în considerare şi evoluţia acestor tarife până în 2013, ne putem aştepta la creşteri foarte mari”, a declarat Liviu Popa în cadrul întâlnirii de ieri cu preşedinţii asociaţiilor de proprietari din sudul municipiului Constanţa. În rândul populaţiei, cei care vor suferi cel mai mult sunt cei care au renunţat la sistemul central de încălzire în favoarea centralelor pe gaze. În condiţiile în care guvernanţii, la solicitarea reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional (FMI), au anunţat eliminarea subvenţiilor la căldură pentru populaţie, este mai mult decât posibil ca, în perioada următoare, tot mai mulţi constănţeni să fie tentaţi să apeleze la astfel de centrale, pentru a scăpa de creşterea inevitabilă a preţului la gigacalorie. Din păcate, aceştia nu vor face decât să sară din lac în puţ, având în vedere că, în 2013, preţul gazelor va creşte considerabil, după liberalizare. „În aceste condiţii, corect ar fi fost ca Guvernul să liberalizeze preţul la gaze odată cu eliminarea subvenţiilor”, a precizat Liviu Popa.
DE LA 170 DE LEI, LA 250 DE LEI PENTRU CONSTĂNŢENI. În prezent, preţul gigacaloriei este subvenţionat de Guvern (45% din preţ) şi de autorităţile locale (55%), la nivelul judeţului Constanţa populaţia plătind doar 170 de lei pe gigacalorie, potrivit reprezentanţilor RADET. „Din 338,33 lei, preţul total al gigacaloriei, 90,56 de lei sunt subvenţionaţi de Primăria Constanţa şi 77,77 lei de Guvern, populaţia trebuind să plătească doar 170 de lei. Dacă Guvernul elimină subvenţia, preţul gigacaloriei plătite de populaţie va ajunge la aproximativ 250 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al RADET, Liliana Enache. În ultimele discuţii cu FMI, Guvernul s-a angajat să elimine subvenţia la energia termică în perioada imediat următoare, ceea ce va duce la creşterea contravalorii facturii pentru încălzire şi apă caldă pentru populaţie chiar şi cu până la 60% în anumite cazuri, în funcţie de capacitatea primăriilor de a acoperi diferenţa din surse proprii. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a declarat că premierul Emil Boc a cerut miniştrilor Finanţelor, Administraţiei şi Internelor şi Muncii să prezinte, în următoarele săptămâni, variante de lucru în vederea limitării subvenţiilor la energia termică. Ea a precizat că subvenţiile la încălzire trebuie acordate doar persoanelor cu venituri reduse, nu şi celor care au venituri mari sau agenţilor economici, aşa cum se întâmplă în prezent. După cum era de aşteptat, Guvernul nu a stabilit, încă, ce înseamnă „persoane cu venituri ridicate”. Nu mică ar fi mirarea dacă s-ar constata că, din punctul de vedere al Executivului, persoanele cu un venit de 600 de lei ar fi declarate capabile să plătească integral preţul gigacaloriei!!!