Accelerarea procesului de încălzire globală creşte riscul de inundaţii, la sfârşitul acestui secol, pe 42% din suprafaţa terestră a planetei, în special în Asia şi Africa. Numărul persoanelor expuse la riscul de inundaţii ar putea creşte de la estimarea actuală de 5,6 milioane la 80 de milioane în 2100, dacă temperaturile cresc cu 3,5 grade Celsius în timpul perioadei, susţine echipa de cercetători condusă de Yukiko Hirabayashi, din cadrul Institutului de Inovaţie în Inginerie al Universităţii din Tokyo.
Frecvenţa inundaţiilor ar putea creşte pe zone mari din Asia de Sud, Asia de Sud-Est, partea nord-estică a Eurasiei, Africa de Est şi America de Sud. Se preconizează totodată că frecvenţa inundaţiilor ar putea să scadă în anumite zone, pe 18% din suprafaţa pământului. Cercetătorii şi-au formulat prognozele pe baza analizării a 11 modele climatice existente şi a folosirii propriului program conceput pentru prognozarea inundaţiilor provocate de râuri. Potrivit acestora, în cazul în care nu vor fi luate măsuri eficiente împotriva încălzirii globale, multe dintre cele mai mari 29 de râuri din lume ar putea produce inundaţii masive, cu o frecvenţă crescută de la o dată pe secol, în prezent, la fiecare zece până la 50 de ani. Cercetătorii niponi au subliniat necesitatea de a se lua în considerare riscurile de inundaţii în stabilirea obiectivelor pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seară.