Încălzirea globală va provoca apariţia unor mari zone lipsite de viaţă în oceanele planetei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Încălzirea globală va provoca apariţia unor mari zone lipsite de viaţă în oceanele planetei

Monden 27 Ianuarie 2009 / 00:00 463 accesări

Numărul zonelor oceanice în care nivelul de oxigen este deficitar ar putea creşte de zece ori din cauza încălzirii globale, viaţa peştilor şi a crustaceelor fiind astfel în pericol, au anunţat cercetătorii danezi într-un studiu apărut în revista ”Nature Geoscience”. Creşterea temperaturilor provocată de emisiile de gaze cu efect de seră va accelera procesul de dezoxigenare a unor porţiuni vaste din oceanele lumii, fapt care ar creşte frecvenţa şi gravitatea unor fenomene, precum dispariţia peştilor şi crustaceelor, aşa cum se întîmplă deja în largul coastelor statului Oregon sau în Chile, a declarat Gary Shaffer, de la Universitatea din Copenhaga, principalul autor al studiului.

Cercetătorii au folosit un program pe computer pentru calcularea efectelor emisiilor de gaze asupra mediului în următorii 100.000 de ani. Specialiştii au descoperit că o creştere a temperaturilor va conduce la o scădere a nivelului de oxigen în apele oceanice de suprafaţă şi, implicit, la o reducere a solubilităţii acestor gaze cu efect de seră în apa marină. ”Zonele lipsite de oxigen din cauza încălzirii globale vor rămîne astfel timp de mii de ani, fenomenul avînd un impact negativ asupra pescuitului şi ecosistemelor pentru o lungă perioadă de timp”, a explicat Shaffer. Dacă această creştere a temperaturilor va restrînge circulaţia curenţilor oceanici la nivel planetar, aşa cum indică rezultatele acestui studiu, zonele slab oxigenate se vor întinde atît la suprafaţă, cît şi în adîncime, iar apele oxigenate de la suprafaţă vor fi direcţionate către profunzimile oceanelor.

Acest fenomen de scădere a concentraţiei de oxigen din oceane s-a aflat la originea marilor extincţii care au avut loc în istoria planetei, precum cea de la sfîrşitul permianului, în urmă cu 250 de milioane de ani.

Taguri articol


12