O rachetă portantă Antares a explodat ieri, la câteva secunde după lansarea de la baza spațială din insulele Wallops, în apropierea coastei statului Virginia, accident în care a fost distrusă capsula Cygnus care transporta provizii, echipamente și materiale pentru experimente spre Stația Spațială Internațională (ISS), însă pierderile nu sunt de importanță critică pentru membrii echipajului ISS, conform unui material publicat de Reuters. Acesta este primul accident produs după ce NASA a renunțat la flotila sa de navete spațiale și a apelat la operatori din mediul privat pentru a asigura aprovizionarea avanpostului orbital. Racheta Antares, aparținând firmei Orbital Sciences Corp, a fost lansată la ora 22:22 GMT din insulele Wallops, urmând să ducă pe orbită capsula cargou Cygnus destinată reaprovizionării ISS. La câteva secunde după ce s-a desprins de sol, racheta a explodat. Conform autorităților, niciunul dintre membrii echipei de dirijare a lansării, aflați la sol, nu a fost rănit.