UGIR-1903 şi CONPIROM spun că vor înfiinţa o structură independentă de tipul Consiliului Economic şi Social (CES), în cazul în care Guvernul nu va relua dialogul cu partenerii sociali, acuzând Executivul că vrea să adopte Codul Muncii fără consultarea patronatelor şi sindicatelor. „Suntem îngrijoraţi că legile privind partenerii sociali, inclusiv Codul Muncii, ar putea să fie adoptate fără consultarea partenerilor sociali. Dacă acest lucru se întâmplă, va fi o noutate absolută şi ar trebui analizată calitatea dialogului social în România şi vom contesta cu orice mijloace Codul Muncii”, a declarat, ieri, Ioan Cezar Corâci, preşedintele UGIR-1903. El a adăugat că dacă nu li se dă posibilitatea să fie reprezentaţi după reprezentativitate în Consiliul Economic şi Social şi dacă nu se va relua rolul consultativ al CES, va fi înfiinţat un CES independent cu cei trei parteneri: sindicate, patronate şi societatea civilă, care va lua în discuţie toate iniţiativele legislative. „Recunoaşterea oficială o vom cere la Bruxelles pentru a ne putea face auzită vocea\", a declarat Marius Opran, preşedinte executiv UGIR-1903. Reprezentanţii patronatelor spun că o dovadă a faptului că Guvernul nu ţine cont de dialogul social este faptul că atât bugetul de stat cât şi Codul Municii nu au fost dezbătute cu sindicatele şi cu patronatele. De asemenea, reprezentanţii UGIR-1903 şi CONPIROM consideră că încasările prevăzute în bugetul de stat pentru anul 2011 sunt supraevaluate, în special cele din colectarea TVA, în condiţiile în care pentru anul viitor cele două patronate prognozează o creştere economică de 0%, iar autorităţile de 1,5%.