Incendiile de pădure din statul american Colorado, cele mai devastatoare din istoria acestei regiuni, ar putea fi rezultatul unei acţiuni premeditate, consideră autorităţile locale. Potrivit şerifului-adjunct din El Paso, Paula Presley, este vorba despre un tip de terorism care are drept scop distrugerea unui întreg oraş. Flăcările au mistuit deja peste 350 de imobile din oraşul Colorado Springs, în timp ce peste 36.000 de persoane au fost evacuate. O persoană a murit şi alte două sunt date dispărute. De investigarea circumstanţelor care au dus la izbucnirea incendiului de vegetaţie, ce a mistuit deja peste 16.000 de hectare de pădure, se ocupă în prezent FBI. Starea de dezastru decretată vineri de preşedintele Barack Obama pentru câteva regiuni din Colorado ar putea fi extinsă la alte câteva zone.
În lupta cu focul au fost mobilizate peste 1.200 de persoane, pompierilor venindu-le în ajutor militari din Garda Naţională şi voluntari. Din cauza rafalelor puternice de vânt, a vremii uscate şi a temperaturilor ridicate, flăcările se extind cu repeziciune, muşcând din noi suprafeţe. Sub controlul pompierilor se află în prezent doar 15% din suprafaţa cuprinsă de flăcări. Autorităţile depun eforturi să stăvilească focul, care se apropie periculos de mult de sondele de petrol şi gaze din zonă. Potrivit acestora, cel puţin 35 de sonde din vestul statului Colorado se află la opt kilometri distanţă de zona în care face ravagii focul. Activitatea majorităţii sondelor a fost oprită, iar muncitorii evacuaţi. Pentru a reduce riscul ca sondele să ia foc, vegetaţia din jurul acestora este eliminată cu regularitate, conform informaţiilor ce vin din regiune.