Incendii de sărbători

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Incendii de sărbători

Eveniment 22 Aprilie 2009 / 00:00 584 accesări

Instructajul şi controalele pe care pompierii constănţeni le-au efectuat în zona bisericilor şi a locurilor unde s-au desfăşurat petreceri publice în perioada sărbătorilor de Paşte se pare că au dat rezultate întrucît angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea nu au fost solicitaţi să intervină în vreun incident care ar fi putut tulbura slujba de Înviere sau concertele de pe litoral. În schimb, cele mai multe incendii au avut loc, dumincă, atunci cînd militarii ISU au fost solicitaţi să intervină pentru lichidarea focului izbucnit la vegetaţia uscată pe suprafaţa unor terenuri din Saligny, Mircea Vodă şi Constanţa. Tot duminică, pompierii au reuşit să stingă la timp două incendii cauzate de lumînări aprinse lăsate nesupravegheate. Prima intervenţie s-a derulat în jurul orei 12.00, în Năvodari, pe strada Midiei, bloc MC, scara A, la locuinţa lui Ion Bucur, de 61 ani, unde focul a distrus un frigider. A doua acţiune de acest gen a avut loc în Constanţa, pe strada Tulcei, la locuinţa Palaghiţei Echimov, unde, din spusele pompierilor, chiriaşul acesteia, Sorin Păcuraru, a uitat o candelă aprinsă pe maşina de spălat din baie. Pînă la intervenţia pompierilor, focul a distrus maşina de spălat şi rama unei fereastre. În aceeaşi zi, scafandrii de la unitatea de pompieri din Cernavodă au recuperat din canalul Veriga, din dreptul localităţii Seimenii Mici, trupul neînsufleţit al unui sătean, Constantin Dumitru Botezatu, de 35 ani, care, din spusele localnicilor ar fi încercat să se scalde deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Trupul bărbatului a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei. Un alt incendiu deosebit de periculos a fost lichidat în noaptea de Înviere, în satul Deleni, unde o persoană necunoscută a dat foc unor nişte baloţi de paie de pe proprietatea lui Silviu Lăceanu. Flăcările au mistuit 30 tone de fîn. Poliţia efectuaează cercetări pentru prinderea incendiatorului.

Taguri articol


12