Incendiile impun o reformă profundă în cadrul statului elen

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Incendiile impun o reformă profundă în cadrul statului elen

Externe 03 Septembrie 2007 / 00:00 579 accesări

Cu 15 zile înainte de alegerile legislative anticipate din 16 septembrie, premierul elen, Costas Karamanlis, a declarat că incendiile din Grecia impun o reformă profundă în aparatul statului. “Lecţiile din aceste zile de criză mă fac şi mai sigur că reformele pentru un stat mai modern, mai funcţional, mai credibil trebuie să meargă mai departe”, a declarat acesta, subliniind că drama a evidenţiat lacunele din supravegherea şi prevenirea incendiilor, ca şi totala ineficienţă a ţării în faţa amplorii dezastrului care, totuşi, era previzibil după lunile de secetă şi caniculă. Bilanţul a ajuns la 64 de morţi, duminică, după decesul unui bărbat care suferise arsuri grave. Majoritatea victimelor au murit în primele zile ale incendiilor în regiunea Zacharo, dar şi în regiunea Laconia, în Megalopolis şi în regiunea Mistro.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, s-a aflat în Grecia în acest sfîrşit de săptămînă. Alături de premierul Costas Karamlis a survolat din elicopter zonele din Peloponez distruse de incendii. Odată revenit în capitala elenă, oficialul european s-a întîlnit şi cu liderul opoziţiei socialiste, Georges Papandreu, pentru a nu oferi opiniei publice elene semnalul că ar avea vreo preferinţă electorală în iminentul scrutin.

UE ar putea debloca pînă la 600 de milioane de euro anul acesta pentru a ajuta Grecia. Aspru criticat pentru modul în care a gestionat criza cu aproape două săptămîni înainte de alegerile legislative, Guvernul conservator a acordat rapid pentru circa 20.000 de sinistraţi un prim ajutor de urgenţă, în valoare totală de 72,5 milioane de euro. Incendiile au distrus 200.000 de hectare de teren, mai ales în regiunile agricole sărace.



12