Incendiu aproape de dezastru...

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Incendiu aproape de dezastru...

Eveniment 20 Octombrie 2010 / 00:00 635 accesări

Două echipaje din cadrul Gărzii 2 de Intervenţie Chirnogeni au intervenit, în noaptea de luni spre marţi, pentru stingerea unui incendiu de proporţii izbucnit la un magazin din localitatea constănţeană Plopeni. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“ spun că intervenţia a fost o luptă contra cronometru având în vedere că lipit de peretele exterior al magazinului era poziţionat un rastel cu 20 de butelii. Echipele de pompieri spun că intervenţia a fost una foarte dificilă din cauza fumului gros acumulat în interiorul magazinului şi a gazelor toxice emanate din instalaţiile vitrinelor frigorifice şi ca urmare a exploziei spray-urilor şi a sticlelor cu băuturi spirtoase. „Incendiul a fost anunţat pe numărul unic de apel 112 la ora 02.04, iar intervenţia s-a încheiat la ora 04.00. Pe toată durata misiunii au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Poliţiei locale care au desfăşurat misiuni de asigurare a zonei în care s-a manifestat incendiul“, a declarat sg. maj. Paula Anghel, purtătorul de cuvânt al ISU „Dobrogea“. În incendiu au ars mai multe vitrine frigorifice, casa de marcat, produse alimentare şi cosmetice, rafturi cu pachete de ţigări şi băuturi alcoolice, valoarea pagubelor fiind estimată la peste 70.000 de lei. Din primele verificări efectuate de pompieri a reieşit faptul că, cel mai probabil, incendiul a pornit de la un scurtcircuit electric apărut la un cablu electric defect al tabloului de distribuţie din cauza suprasolicitării instalaţiei electrice. Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii din localitate pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea acestui dezastru.

Taguri articol


12