Incendiu cumplit în Manchester

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Incendiu cumplit în Manchester

Externe 27 Iunie 2018 / 17:04 776 accesări

Peste 30 de locuinţe din zona metropolitană Greater Manchester, situată în nordul Angliei, au fost evacuate în timp ce pompierii fac eforturi să stingă un incendiu de vegetaţie care se propagă de câteva zile pe fondul temperaturilor ridicate ce afectează regiunea Saddleworth Moor, informează Reuters. Poliţia din Greater Manchester a anunţat, miercuri, evacuarea a 34 de locuinţe din localitatea Carrbrook, la vest de zona mistuită de flăcări. Incendiul a fost declarat un incident major. Şcolile locale au fost închise miercuri, iar locuitorii au fost sfătuiţi să rămână în case şi să ţină uşile şi ferestrele închise. Armata este pregătită să intervină în caz de necesitate, a precizat poliţia. Vântul şi vremea călduroasă din ultimele trei zile au contribuit la intensificarea propagării incendiului de vegetaţie, iar intervenţia pompierilor este îngreunată de dimensiunea zonei afectate şi de accesul rutier limitat în această regiune rurală, conform poliţiei. Fumul este vizibil de pe autostrada aflată la 13 kilometri distanţă, notează Reuters. Cauza declanşării incendiului nu a fost deocamdată stabilită.

Taguri articol


12